„Parlamentul European a introdus cifre cu alocările bugetare pentru fiecare domeniu și politică europeană”

0
490
Înainte de reuniunea Consiliului European din 17-18 octombrie, Comisia Europeană îi invită pe șefii de stat sau de guvern din UE să ofere îndrumare politică și să dea un nou impuls negocierilor pentru ca, înainte de sfârșitul anului, să se ajungă la un acord privind un buget al UE modern, echitabil și echilibrat pe termen lung pentru perioada 2021-2027.
Următorul cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie adaptat provocărilor actuale și viitoare, astfel încât UE să poată răspunde așteptărilor cetățenilor. Într-o comunicare publicată astăzi, Comisia Europeană prezintă principalele puncte pe care liderii UE trebuie să le analizeze și referitor la care să indice o direcție pentru a se ajunge la un acord rapid. Printre acestea se numără: un nivel global al finanțării care să corespundă priorităților comune ale Uniunii; un buget modern care să asigure un echilibru corect între politici și să pună un accent puternic pe valoarea adăugată a UE; o abordare mai transparentă a finanțării bugetului UE și introducerea unor noi surse de venit pentru a sprijini prioritățile și a reduce sarcina asupra contribuțiilor naționale; precum și o mai mare coerență a politicilor, prin asigurarea unei legături mai strânse între finanțare și prioritățile de politică și prin consolidarea instrumentelor care protejează bugetul UE de deficiențele în domeniul statului de drept.
37 de programe sectoriale
Adoptarea unor decizii strategice privind aceste elemente ar trebui să contribuie la avansarea negocierilor în curs cu privire la următorul buget pe termen lung al UE, scopul fiind ajungerea la un acord până la sfârșitul anului, astfel cum au convenit liderii UE  în luna iunie. În lunile mai și iunie 2018, Comisia a prezentat o propunere pentru un nou buget pe termen lung, modern și strâns corelat cu prioritățile Uniunii, inclusiv propuneri legislative pentru cele 37 de programe sectoriale. S-au realizat deja multe pornind de la această propunere, atât în cadrul Parlamentului European, cât și al Consiliului. S-au înregistrat progrese cu privire la cadrul general și la multe dintre propunerile sectoriale. Însă mai sunt multe de făcut. Întrucât negocierile se apropie de momentul adevărului, avem nevoie mai mult decât oricând ca liderii să prezinte orientări strategice, astfel încât noile programe să fie lansate la timp la 1 ianuarie 2021.
Comisia a propus un buget pe termen lung
La 2 mai 2018, Comisia a prezentat o propunere privind un buget echitabil, echilibrat și modern, care să transpună în realitate prioritățile Europei stabilite de lideri la Bratislava în 2016 și la Roma în 2017. Această propunere a fost urmată imediat de propuneri legislative pentru cele 37 de programe sectoriale care fac parte din viitorul buget pe termen lung. Comisia a propus un buget pe termen lung echivalent cu 1,114 % din venitul național brut (VNB) al UE-27. În prezent, Uniunea cu 27 de membri investește 1,16 % din VNB-ul UE-27, inclusiv prin Fondul european de dezvoltare. Prin urmare, bugetul propus este deja mai mic în comparație cu bugetul actual. Dacă bugetul UE va fi redus și mai mult, va fi dificil pentru Uniune să își îndeplinească prioritățile și să le ofere atât fermierilor, studenților și cercetătorilor europeni, cât și celorlalte sute de mii de beneficiari ai bugetului UE sprijinul de care au atât de mare nevoie. Prin urmare, liderii ar trebui să aibă în vedere un buget realist, care să atingă obiectivele stabilite.
În prezent, câteva dintre cele mai bogate state membre ale UE beneficiază de reduceri pentru contribuția la bugetul UE (cunoscute și sub denumirea de corecții) și, prin urmare, plătesc mai puțin decât ar trebui să plătească raportat la venitul lor național brut pe cap de locuitor (a se vedea anexa). Retragerea din Uniune a Regatului Unit (în favoarea căruia a fost introdus sistemul de corecții în 1984) oferă ocazia de a reforma partea de venituri a bugetului UE și de a transforma un sistem care a devenit opac și distorsionat. Liderii ar trebui să profite de această ocazie și să susțină un mod mai echitabil de finanțare a bugetului UE.
Modernizarea componentei „venituri”
Acum este momentul să analizăm noi surse de venituri pentru bugetul UE, care să fie mai strâns legate de prioritățile sale de politică. Printre sursele posibile se numără veniturile provenite din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii sau contribuțiile bazate pe materialele plastice nereciclate. Liderii ar trebui să profite de impulsul tot mai pronunțat în favoarea acestor noi resurse proprii și să convină asupra diversificării surselor de venituri la bugetul UE. În propunerea sa privind bugetul pe termen lung al UE, Comisia a propus asigurarea unui nou echilibru între domeniile de politică finanțate din bugetul UE. Politica de coeziune și politica agricolă comună continuă să joace un rol vital în conturarea viitorului Europei, însă acestea sunt modernizate pentru a corespunde noilor priorități. În același timp, se alocă mai mulți bani unor domenii-cheie de politică, cum ar fi cercetarea și inovarea, mobilitatea studenților, combaterea schimbărilor climatice, migrația, gestionarea frontierelor și securitatea, digitalizarea, precum și apărarea și acțiunea externă a Uniunii. Liderii ar trebui să sprijine aceste eforturi de modernizare a bugetului UE și să se asigure că se obțin rezultate în domeniile cu adevărat importante pentru cetățeni.
Context
De atunci, Comisia a lucrat în strânsă colaborare cu președințiile prin rotație ale Consiliului și cu Parlamentul European, astfel încât negocierile să avanseze. În conformitate cu concluziile reuniunii Consiliului European din 20-21 iunie 2019, ar trebui să se ajungă la un acord înainte de sfârșitul anului. Comisia este ferm convinsă că respectarea acestui calendar este vitală pentru sutele de mii de studenți, fermieri și cercetători din întreaga Europă, precum și pentru toți ceilalți beneficiari ai bugetului UE.
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu:

„Susțin Rezoluția privind cadrul financiar multianual 2021-2027, prin care Parlamentul European soiclită încă o dată Consiliului să deblocheze negocierile pe acest dosar. PE și-a stabilit deja poziția de mai bine de un an de zile și așteaptă intrarea în dialog cu Consiliul. Pentru prima dată, la propunerea mea, Parlamentul European a introdus cifre cu alocările bugetare pentru fiecare domeniu și politică europeană. Prioritățile PE pentru următorii 7 ani sunt bine stabilite și unele dintre ele vin în ajutorul României. De exemplu, PE respinge propunerea Comisiei de reducere a fondurilor alocate politicii de coeziune și politicii agricole comune și va intra în dialogul cu Consiliul cu mandat de a menține actuala finanțare a acestor domenii. În plus, solicită Comisiei să se asigure că noul buget multianual corespunde noilor obiective de protejarea a mediului, prin alocări financiare care să asigure o tranziție justă spre o economie cu zero emisii de carbon, astfel încăt să nu existe zone sau regiuni defavorizate.
Alegerile din mai 2019 au demonstrat atașamentul cetățenilor față de valorile și instituțiile europene. PE este dator să semnaleze Consiliului că blocarea negocierilor pe MFF 2021-2027 implică riscul bugetul să nu fie votat la timp și ca beneficarii programelor #UE – adică cetățenii europeni- să nu își poată continua proiectele”.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker:
„Obiectivul bugetului UE pe termen lung este de a finanța domenii în care UE aduce cea mai mare valoare adăugată. În acest scop, trebuie să investim în cercetarea de vârf la nivel mondial, în întreaga Europă. Trebuie să finanțăm infrastructura transfrontalieră, să sprijinim întreprinderile mici și să le oferim fermierilor noștri o plasă de siguranță. Trebuie să dăm posibilitatea tinerilor europeni să urmeze studii într-o altă țară europeană. Toate aceste priorități se regăsesc în propunerea Comisiei pentru următorii șapte ani. Mai mult, propunerea noastră este un plan de perspectivă, responsabil și pragmatic privind modalitatea de a face mai mult cu mai puține resurse. Invit Parlamentul European și statele membre să ajungă rapid la un acord.”
Comisarul european pentru buget Günther HOettinger:
„În primăvara anului trecut, Comisia a prezentat o propunere privind următorul buget pe termen lung al UE, propunere recunoscută de toate părțile ca fiind o bază solidă pentru negocieri. 16 luni mai târziu, lucrurile au avansat, însă nu mai avem mult timp la dispoziție. Acum trebuie să depunem cu toții eforturi pentru a ajunge la un compromis. Ar trebui să ne mobilizăm și să parcurgem și ultima etapă. Într-o perioadă în care ne confruntăm cu mari provocări, Europa nu își poate permite să întârzie adoptarea bugetului pe termen lung. Cetățenii noștri așteaptă rezultate; este momentul să ne asumăm responsabilitatea. Este momentul să luăm decizii.”