Filarmonica „Oltenia” vă invită la „10 concerte Beethoven”. Primul are loc astă-seară!

0
27

Filarmonica „Oltenia” inaugurează astă-seară seria „10 concerte Beethoven”, printr-un eveniment care aduce în scenă, alături de Orchestra Simfonică a instituției, condusă de tânărul dirijor Constantin Grigore, un muzician ce se bucură de un imens și binemeritat prestigiu, fiind considerat un virtuoz al viorii în cel mai înalt şi mai adânc sens al cuvântului: Daniel Podlovschi. Programul include Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 61, și Simfonia a VI-a în Fa major, op. 68, „Pastorala”, începe la ora 20.00, iar un bilet costă 20 de lei (pentru elevi, studenți și pensionari – 12 lei). „Concertele cu program integral Ludwig van Beethoven vor avea loc periodic, cu diferiți artiști invitați, și vor oferi spre audiție toate simfoniile compozitorului, alături de lucrările concertante și de uverturi”, a precizat Mihai Ungureanu, director artistic al Filarmonicii „Oltenia”. Următorul concert din această serie este anunțat pentru data de 13 decembrie și îi va aduce în fața publicului meloman pe dirijorul Alexandru Iosub și pe pianistul Andrei Licareț.

Constantin Grigore

În perioada studiilor urmate în ţară, la Universitatea Națională de Muzică din București (ale cărei cursuri le-a absolvit ca șef de promoție), apoi în Polonia, la Academia de Muzică „Karol Lipinski”, dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, I. Ionescu-Galaţi sau polonezul Marek Pijarowski. A participat la diverse masterclass-uri (Viena, Varșovia, Craiova) și s-a perfecţionat printr-un stagiu de asistenţă la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011), iar ulterior la Bayerischer Rundfunk şi Munchner Philharmoniker. A susţinut concerte la pupitrul formaţiilor muzicale mari, atât din ţară, cât şi de peste hotare, a colaborat cu solişti de renume ai scenei muzicale româneşti şi internaţionale și este unul din membrii fondatori ai Orchestrei de Cameră „Camerata Regală”. Constantin Grigore a desluşit tainele tehnicii dirijorale în genuri variate, de la concert instrumental până la operă, simfonic şi vocal-simfonic, repertoriul său fiind foarte divers. În prezent deţine statutul de dirijor permanent al Filarmonicii „Oltenia”.

 

Daniel Podlovschi

Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939. A început studiul viorii la 6 ani, sub directa îndrumare a tatălui său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele au fost atât de rapide încât au condus la debutul său solistic la 7 ani, interpretând Concertul în La minor de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, la clasa prof. Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A urmat studii postuniversitare la Moscova, cu Iuri Iankelevici. În 1969, la recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard School of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În S.U.A., la Detroit, a participat şi la cursurile de măiestrie artistică susţinute de Itzhak Perlman. Daniel Podlovschi a cântat cu toate orchestrele din ţară, a înregistrat pentru radio, televiziune, Casa de discuri Electrecord. Ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a obţinut rezultate remarcabile cu studenţii săi, contribuind decisiv la formarea şi afirmarea profesională a acestora. A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” şi cu Diploma de Onoare a oraşelor Oklahoma şi Maryland.