Mircea Sandu: „Ne trebuie minim un punct cu Turcia şi Olanda”

0
50
Mircea Sandu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că echipa naţională trebuie să obţină cel puţin un punct din „dubla” cu Turcia şi Olanda, precizând că acesta poate fi câştigat la Istanbul. „În meciurile care urmează trebuie să luăm cel puţin un punct, iar acest punct îl vizez în Turcia”. Acesta a afirmat că România poate câştiga grupa şi să se califice la Cupa Mondială din Brazilia dacă va strânge până la finalul campaniei peste 22 de puncte. „Suntem într-o grupă cu zece meciuri şi 30 de puncte în joc. Ca să avem o şansă a calificării trebuie să facem un minim de 22 de puncte. Asta ar însemna locul doi. Tot ce este peste 22 de puncte ar putea însemna locul întâi. După locul doi, urmează barajul. Statistic nu stăm rău, am luat şase puncte din primele două meciuri”, a explicat Sandu. Şeful FRF a făcut aprecieri asupra jucătorilor convocaţi: „Mutu nu prea a jucat, Torje a început să marcheze la Granada, a marcat şi la echipa naţională, să sperăm că îl ţine avântul ăsta patriotic şi cu goluri în poarta adversă. E mai micuţ aşa, ca Ştefan cel Mare, şi merge să îşi ia sabia înapoi. Marica mai are probleme la jocul de cap, dar ca viteză de reacţie, tehnică în regim de viteză e o asemănare foarte bună cu Florea Dumitrache. Are 26 de ani şi încă are timp să explodeze. Marica mai are până să ajungă Răducioiu, iar Chiricheş mai are mult până să ajungă Gică Popescu” a menţionat Sandu.