În Monitorul Oficial a fost publicată metodologia susţinerii testelor de Evaluare Naţională de către elevii clasei a II-a. Faţă de anii precedenţi, copiii vor avea la dispoziţie 45 de minute pentru rezolvare. Evaluarea va avea loc în perioada 13 – 16 mai 2025.
La evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2025, elevii o să primească punctaje. Corectarea nu va fi digitalizată pentru evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, după cum a precizat, pentru Edupedu.ro, Marian Șuță, director general al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.
Art. 13 prevede că durata alocată rezolvării testelor de evaluare este după cum urmează:
— de câte 45 de minute pentru fiecare test administrat la EN II. A fost modificată și denumirea testului pentru Matematică, din Matematică și științele naturii în Matematică și explorarea mediului, disciplină pe care de altfel elevii o învață la clasele primare. De remarcat faptul că din vechea metodologie a dispărut alineatul 10 de la articolul 9 care preciza că “testele pentru EN au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale”. Acesta a fost înlocuit cu următorul articol: “Testele pentru EN-2025 au un format de tip „broșură de test”, fără să precizeze ce înseamnă acest lucru explicit. Testele pentru EN-2025 se elaborează de către CNPEE, ținând seama de următoarele cerințe: a) să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu; b) să aibă un nivel mediu de dificultate. O noutate este faptul că din acest an școlar, rezultatele elevilor la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje în loc de coduri.
Structura testelor
Testele elaborate pentru EN II, administrate elevilor care au urmat cursurile clasei a II-a în limba română, sunt structurate astfel: a) primul test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise; b) al doilea test vizează evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite; c) al treilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și explorarea mediului. (2) Testele elaborate pentru EN II, administrate elevilor aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă, sunt structurate astfel: a) primul test vizează evaluarea competențelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română; b) al doilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și explorarea mediului; c) al treilea test vizează evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite în limba maternă; d) al patrulea test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise în limba maternă. (3) Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică și explorarea mediului atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.
Unde se susține Evaluarea Națională la clasa a II-a și cine administrează testul
Art. 15. — (1) EN-2025 se desfășoară conform calendarului aprobat, în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei unități de învățământ. (2) Pentru EN VI, comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a EN-2025 stabilește un interval orar unic pentru desfășurarea testelor, pentru toate unitățile de învățământ din județ/municipiul București. (3) În cadrul EN II, pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă, testul de evaluare a competențelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română, menționat la art. 10 alin. (2) lit. a), se administrează în aceeași zi în care se desfășoară evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite, menționată la art. 10 alin. (1) lit. b). (4) Responsabilitatea administrării la clasă a EN II aparține administratorului de test — învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar de la clasă, conform procedurilor din Manualul de administrare. Art. 16. — (1) Sălile în care se susține EN-2025 sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi în timpul administrării evaluării. (2) Administratorul de test, cu sprijinul asistentului, pregătește evaluarea, urmărind așezarea obișnuită a elevilor în bănci, în sala lor de clasă. (3) Înainte de începerea testului, administratorul de test realizează, într-o manieră motivantă, instructajul elevilor cu privire la proceduri și la importanța acestei evaluări. (4) Fiecărui elev i se distribuie testul din ziua respectivă, pe care își scrie numele, prenumele și unitatea de învățământ. (5) Înregistrarea și monitorizarea timpului de rezolvare a testelor se fac de către administratorul de test. (6) Pe durata evaluării, administratorul de test asigură respectarea ordinii și a liniștii în sala de clasă. (7) Se interzice administratorului de test să le ofere elevilor indicații referitoare la rezolvarea testelor, să facă modificări ale testelor sau să realizeze completări ale rezolvărilor testelor. Art. 17. — (1) La încheierea timpului alocat rezolvării testului, administratorul de test recuperează testele de la elevi, conform procedurilor. (2) La încheierea perioadei de administrare a fiecărui test, administratorii de test predau testele, pe bază de proces-verbal, președintelui comisiei de organizare și de administrare a EN-2025 din unitatea de învățământ.
Date despre Evaluarea elevilor din clasa a II-a
Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog. Rezultatele la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt consemnate în portofoliul educațional al elevului. Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Părinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului. Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii. Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale. Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători.
Calendarul Oficial pentru Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025
- Limbă și comunicare — scris — Limba română — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — Limba maternă — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba română — 14 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba maternă — 14 mai 2025
- Matematică și Explorarea mediului — 15 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 16 mai 2025