Ieri dimineaţă, la PTF Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, dinspre Bulgaria, un microbuz care efectuează curse regulate pe ruta Sofia – Arad. Printre pasageri, se afla şi o femeie care a prezentat un paşaport emis de autorităţile din Belgia. La controlul vamal, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni privind poza din paşaport, astfel că au făcut verificări suplimentare. În urma acestora, s-a dovedit că femeia folosea un document de călătorie care aparţinea altei persoane. Pasagera , în vârstă de 20 de ani, este din Congo şi a declarat că a recurs la această metodă, deoarece nu avea o viză valabilă şi intenţiona să ajungă în Belgia. Ea a fost predată autorităţilor bulgare, care vor continua cercetările.