„Săptămâna dansului craiovean”

0
188

Dance Conspiracy va organiza, în perioada 21-25 septembrie, proiectul cultural „Săptămâna dansului craiovean”, finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. Programul va cuprinde seminarii şi workshop-uri de balet, precum şi spectacole, la toate activităţile accesul publicului şi participanţilor fiind liber.

Sala „Voinţa” va găzdui luni, 21 septembrie, ora 17.00, seminarul şi workshop-ul de balet clasic susţinut de prof. Ana Mitu, pe 22 septembrie, de la ora 14.00 – seminarul şi workshop-ul de dans contemporan susţinut de prof. univ. Andreea Duţă, iar pe 24 septembrie, ora 14.00 – seminarul şi workshop-ul de streetdance susţinut de trupa Frontline.

Miercuri, 23 septembrie, începând cu ora 18.00, la Opera Română Craiova se va desfăşura Gala de balet şi dans contemporan, spectacol susţinut de elevi ai şcolilor de dans din Craiova (realizator: Marius Onofrei). Pe aceeaşi scenă şi de la aceeaşi oră, vineri, 25 septembrie, va avea loc spectacolul de streetdance „On the streets”, în cadrul căruia vor evolua cei mai buni streetdanceri din Craiova şi invitaţii speciali, trupa Frontline.