Conferinţă internaţională pe teme de biologie, la Craiova

0
375

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare şi cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj, organizează zilele acestea ediţia a XXI-a a Conferinţei ştiinţifice internaţionale ”Muzeul şi Cercetarea ştiinţifică”. Deschiderea are loc, astăzi, în sala de şedinţe Consiliului Judeţean Dolj. Conferinţa este una emblematică pentru Muzeul Olteniei, participând cercetători de prestigiu din cadrul multor institute de cercetare în domeniul biologiei, cadre universitare şi muzeografi din ţară şi străinătate (Bulgaria, Turcia, Siria, Republica Moldova, Belgia, Japonia, Slovacia). Tematica cuprinde mai multe secţiuni: Biologie Vegetală, Biologie Animală (Nevertebrate şi Vertebrate), Ecologie şi Protecţia Mediului. Studiile ştiinţifice prezentate în cadrul Conferinţei sunt rodul unei îndelungi cercetări a micro- şi macro-organismelor din diverse ecosisteme, precum şi a analizei fenomenelor geologice/climatice petrecute de-a lungul anilor sau erelor în diverse bioregiuni.