Kosovo a obţinut, ieri, „suveranitatea deplină”

0
1120

Kosovo a ajuns ieri la „suveranitate deplină”, odată cu anunţul de la Priştina al Grupului de orientare privind Kosovo (ISG), de dizolvare a sa. O sărbătoare era prevăzută în capitala kosovară, la patru ani şi jumătate de la proclamarea unilaterală a independenţei de Serbia. ISG (International Steering Group) a aunţat că dizolvarea sa va fi pronunţată ieri, spre sfârşitul după-amiezii, ceea ce înseamnă „accesul la o suveranitate deplină a Kosovo”. Încheierea „supravegherii internaţionale” a Kosovo a fost decisă la începutul lui iulie de ISG, în cadrul unei reuniuni organizate la Viena. ISG, format din 25 de ţări, între care Statele Unite şi Turcia, a susţinut, în pofida opoziţiei categorice a Serbiei, independenţa fostei provincii sârbe, a cărei populaţie majoritară este de origine albaneză, la 17 februarie 2008, după războiul din 1998-1999, dintre gherila separatistă kosovară albaneză şi forţele sârbe. În primăvara lui 1999, NATO a desfăşurat, fără acordul Consiliului de Securitate al ONU, raiduri aeriene în Kosovo şi Serbia, împotriva unor ţinte militare şi civile, între care capitala sârbă Belgrad, în urma cărora forţele sârbe s-au retras din Kosovo. Ulterior, mediatorul ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, a obţinut adoptarea unui proces de accedere la independenţă a Kosovo „sub supraveghere internaţională” (ISG), în special cu o administraţie a ONU, proces respins de Belgrad. Din cauza ostilităţii Belgradului, acest proces nu a fost pus în aplicare în nordul Kosovo, unde locuieşte o importantă minoritate sârbă, ce reprezintă 10% din cei 1,8 milioane de kosovari, restul populaţiei fiind de origine albaneză. Ameliorarea relaţiilor cu Kosovo este principala condiţie pe care Serbia trebuie să o îndeplinească pentru a deschide negocierile cu UE, după ce a primit statutul de ţară candidată în martie.

Totuşi, decizia ISG nu va schimba nimic din acţiunile în curs ale misiunii europene EULEX, de poliţie şi justiţie, al cărei mandat a fost prelungit până în 2014, şi ale forţei NATO în Kosovo, KFOR.