Astăzi, începe sesiunea de toamnă a Examenului Naţional de Bacalaureat. În Dolj, 783 de candidați sunt așteptați să participe la probele scrise, organizate în două centre de examen din municipiul Craiova. Dintre aceștia, 420 provin din promoția curentă, iar 363 din promoțiile anterioare. Centrele de examen stabilite pentru această sesiune sunt: Liceul Energetic Craiova și Liceul Tehnologic „C.D. Nenițescu” Craiova.
FOTO: arhivă
Probele scrise vor avea loc după următorul calendar: 11 august2025: Proba E.a) – probă scrisă – Limba şi literatura română; 12 august 2025: Proba E.c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului; 13 august 2025: Proba E.d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării. “Conform calendarului aprobat prin OMEC nr. 6481/2024, comunicarea rezultatelor inițiale va avea loc în data de 18 august 2025, iar rezultatele finale în data de 26 august 2025. Luni, 11 august, la proba E.a), sunt așteptați 378 de candidați. Marți, la proba E.c) – Matematică sau Istorie – sunt așteptați 461 de candidați, iar miercuri, 13 august, la proba E.d), 459 de candidați. În această sesiune, şapte candidați vor susține probele scrise în condiții speciale, adaptate conform Procedurii nr. 32418/22.10.2024cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale: evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi examenul naţional de bacalaureat – sesiunea 2025″, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului preuniversitar din Dolj, preşedintele Comisiei Judeţene de Examen .Probele scrise vor începe la ora 09:00. Accesul elevilor în sălile de clasă este permis până la ora 08:30. Timpul destinat elaborării lucrărilor scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Lucrările vor fi scanate în sala de examen și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, elaborată de Ministerul Educației. Acestea vor fi repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații. În acest sens, fiecare sală în care se susțin probele scrise din centrele de examen este dotată cu un scaner. Examenul Național de Bacalaureat se desfășoară sub monitorizare audio – video. Examenul este promovat de candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise (fiind notați cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) și au obținut cel puțin media 6 (în baza notelor primite la probele scrise).