Comentariu / Vladimir Putin – Recep Tayyip Erdogan: în spatele uşilor închise!

Televiziunea rusă a insistat, prelung, pe fizionomia lui Vladimir Putin, mina fermă a acestuia, în aşteptarea prelungită – se vorbeşte de o oră – a omologului turc, Recep Tayyip Erdogan, în somptuoasa sala Konstantinov din Sankt Petersburg. După strângerea protocolară de mâini, preşedintele turc a definit cooperarea celor două ţări ca benefică la rezolvarea „a numeroase probleme ale regiunii”. Un compliment cu o notă personalizată, la celeritatea unui gest al lui Vladimir Putin, a avut schepsisul său: „Telefonul dumneavoastră, imediat după lovitura de stat din 15 iulie a.c., m-a bucurat atât pe mine şi colegii mei, cât şi poporul turc”. Erdogan a prezentat distrugerea bombardierului rus, la 24 noiembrie 2015, de un avion de vânătoare turc drept un complot al duşmanilor săi pentru torpilarea relaţiilor ruso-turce. Două ore a durat „tete-a-tete”-ul, succedat de alte două ore, în format lărgit. Componenţa celor două delegaţii aşezate la masă, a reflectat natura raporturilor bilaterale acroşate. Din partea turcă au fost prezenţi cinci miniştri – afacerile de externe, economia, energia, agricultura, transporturile – şi secretarul de stat Ismail Demir, de la industria apărării. Din partea rusă au fost prezenţi trei miniştri – afacerile de externe, transporturile şi energia – un reprezentant special al preşedintelui, Alexandre Levrantiev, pentru reglementarea conflictului din Siria, şi bineînţeles, patronul Gazprom, Alexei Miller. Potrivit Kremlinului, nici o semnătură nu a fost prevăzută la acest summit. În cursul conferinţei comune de presă, cei doi şefi de stat au confirmat o normalizare progresivă a relaţiilor comerciale. Vladimir Putin a autorizat, de mai multă vreme, cursele charter spre Riviera turcă, asaltată de mii de turişti ruşi în sezonul estival, contribuţie notabilă la economia turcă. Embargoul la produsele alimentare va fi ridicat până la sfârşitul anului. Recep Tayyip Erdogan a reiterat, între altele, interesul ţării sale pentru gazoductul Turkish Stream al Gazprom. Un proiect, în continuare cu un contur imprecis, la care Kremlinul ţine mult, Turcia fiind al doilea client străin al Gazprom, după Germania. Alt dosar nefinalizat în relaţiile bilaterale: proiectul centralei nucleare Akkuyu, cu statut de investiţie strategică, a cărei construcţie şi finanţare fusesetă asumate de grupul de stat rus Rosatom. Discuţiile pe dosarul sirian nu au răzbit în spaţiul public, şi ceea ce se ştie, s-a aflat din presa rusă: există contacte între armata rusă şi cea turcă, cu obiective imediate privind evitarea accidentelor aviatice pe cerul Siriei. Turcia şi Rusia au în comun, momentan, relaţii reci cu câmpul occidental, economiile lor fiind fragilizate prin izolarea creată de tensiunile diplomatice. Faptul că se vorbeşte de o „nouă etapă” în relaţiile dintre cei doi şefi de stat, are destule capcane. Fiindcă pe dosarul sirian, Moscova şi Ankara, pentru moment, au poziţii contradictorii, dacă nu ireconciliabile. Moscova, aliatul Teheranului, adeptul tradiţional al pro-şiiţilor în regiune, se ciocneşte de Ankara care doreşte să instaleze o putere sunită în Siria, ţară cu care partajează 822 de km de frontieră. Există însă un detaliu sensibil, care rămâne un coşmar pentru Vladimir Putin. Turcia este membră NATO, iar dispozitivul antirachetă de la Marea Neagră, care are un radar instalat în Turcia, în bandă X, a devenit o sursă de tensiune între Moscova şi occidentali. Turcia devine parte, în acest contencios? Erdogan a reiterat, luni, faptul că occidentalii l-au abandonat la momentul tentativei de puci. Jucând la două capete, preşedintele turc rămâne extrem de evaziv pe această temă, şi momentan aşteaptă, declarativ, un punct de vedere al Washingtonului la cererea de extrădare a lui Fethullah Gulen, care ar fi orchestrat toată povestea cu lovitura de stat eşuată.