Olguţa ar renunţa la Water-parkul lui Solomon

0
361

Water-parkul care urmează să fie realizat în Parcul Tineretului este primul la care noul edil, Lia Olguţa Vasilescu, ar renunţa. “Eu nu v-am ascuns niciodată că sunt nemulţumită de proiectele europene, aşa cum s-au făcut ele. A trebuit să ajung eu, femeie, ca să îmi dau seama că pasajul nu e luminat. Asta ca să vă daţi seama cum s-au lucrat aceste proiecte europene. S-au scăpat din vedere tot felul de lucruri”. Edilul a spus că le-ar opri pe toate – şi primul vizat ar fi water-parkul lui Solomon, din Parcul Tineretului –, dar atunci ar trebui  ca Primăria Craiova să pună toată suma de la buget.

“Aşa s-au făcut proiectele europene până acum. Să sperăm că de-acum încolo le vom face altfel”. În timp ce critică proiectele cu fonduri europene, unele terminate şi alte aflate în curs de implementare, primarul Lia Olguţa Vasilescu recunoaşte că sunt slabe şanse ca Primăria Craiova să mai prindă astfel de finanţări. “Suntem cu ochii pe tot ceea ce înseamnă finanţare europeană pentru că banii la buget îi ştiţi care sunt. De asemenea, suntem cu mâna întinsă la bugetul de stat”, s-a plâns primarul.