N-a fost o „floare la ureche” moţiunea de neîncredere a europarlamentarului român Gheorghe Piperea, de la AUR, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a văzut obligată în ajunul votului crucial să „întindă o ramură de măslin”, scrie Politico, criticilor săi, şi nu numai. În timpul unei întâlniri cu liderii grupurilor europarlamentare marţi la Strasbourg, Von der Leyen a declarat că plăţile către regiuni, care reprezintă în prezent o treime din bugetul multianual al UE, vor continua să fie acordate autorităţilor locale. Oferta nu a fost suficientă pentru a calma îngrijorările socialiştilor şi democraţilor, tot mai critici în săptămânile din urmă la adresa conducerii Comisiei Europene. Încât vicepreşedinta Parlamentului, Katarina Barley, din partea S&D, a spus că aceasta a fost ultima şansă absolută pentru Von der Leyen. Calculele au fost însă bine făcute şi se aştepta ca Von der Leyen să supravieţuiască, chiar dacă din grupurile socialiştilor şi liberalilor, s-au abţinut la vot, nu puţini. Ca să treacă moţiunea avea nevoie de o majoritate de două treimi din voturile europarlamentarilor. Dacă s-ar fi întâmplat asta, însă, atât Ursula von der Leyen cât şi restul Comisiei sale trebuiau să se retragă, aruncând UE… în haos. S-a mai confruntat cu un vot de neîncredere în 1999 Comisia lui Jacques Santer şi deşi moţiunea n-a trecut, Santer şi întreaga sa echipă au fost forţaţi să demisioneze câteva săptămâni mai târziu. Aşadar, 360 de europarlamentari au votat împotriva moţiunii, 175 în favoarea ei şi s-au înregistrat şi 18 abţineri. Din cei 720 de eurodeputaţi doar 533 s-au prezentat la vot. Moţiunea avea nevoie de 357 de voturi pentru a câştiga. Deşi teoretic a beneficiat de susţinerea eurodeputaţilor din PPE, precum şi a socialiştilor şi liberalilor (Renew), dar şi verzilor, mulţi eurodeputaţi nu s-au prezentat la vot. În premieră după 2014, votul a exprimat o opoziţie crescândă faţă de preşedintele Comisiei Europene, care la fel ca o mare parte a Europei pare să fi deviat spre dreapta, intrând în conflict cu principalele partide care au adus-o la putere. Von der Leyen a supravieţuit, dar familiile politice, din tot spectrul politic, au folosit moţiunea pentru a-şi exprima nemulţumirea împotriva Comisiei Europene, a centralizării excesive a puterii, acuzând-o de încălcarea procedurilor instituţionale. S-a vorbit şi de sprijinul prea susţinut pentru Ucraina, dar nu s-a insistat pe acest aspect. Von der Leyen a garantat că îşi va respecta promisiunile făcute. Însă simplul fapt că a fost obligată să se prezinte în Parlamentul European şi să se apere pentru modul în care a gestionat achiziţia de vaccinuri în timpul pandemiei, scandal cunoscut sub numele de PfizerGate, marchează o sumbră piatră de hotar pentru doamna Von der Leyen (66 de ani) care până acum reuşise să evite vicisitudinile politicii cotidiene. Marea ameninţare pentru preşedintele Comisiei Europene este pierderea sprijinului liberalilor şi al socialiştilor, fie total fie parţial, într-un moment în care avertismentul lui Mario Draghi, fost guvernator al Băncii Central Europene, sună neliniştitor: Europa se confruntă cu o agonie lentă. S-a mai întâmplat un lucru: coaliţia partidelor care a susţinut investirea în cel de al doilea mandat al Ursulei von der Leyen nu mai este coagulată, şi atât socialişii, cât şi liberalii, sunt în dezacord cu preşedintele Comisiei Europene, tot mai frecvent. Gheorghe Piperea, europarlamentarul român, din partea conservatorilor şi reformiştilor europeni (ECR), care a introdus moţiunea de cenzură, se aştepta ca aceasta să nu treacă, dar exerciţiul a fost considerat unul de sănătate democratică pentru UE. Avocatul Gheorghe Piperea s-a făcut cunoscut, a cules satisfacţii, dar şi vituperări, s-a convins cum e şi cu politica mare, atâta vreme cât inclusiv familia conservatorilor şi reformiştilor europeni, din care face parte AUR, nu l-a susţinut în integralitatea sa.
