Peste 31.000 de cadre didactice susţin proba scrisă la concursul de ocupare a posturilor vacante

0
418

Peste 31.000 de candidaţi susţin, astăzi, proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice vacante în învăţământul preuniversitar, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar se va desfăşura miercuri, 11 iulie, începând cu ora 10:00, în 87 centre de examen.

“Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 31.052 de candidaţi, număr în creştere comparativ cu anul trecut (27.551 de candidaţi). Dintre aceştia, 4.625 de candidaţi sunt absolvenţi din promoţia curentă. Aceştia îşi pot valida fişele de înscriere cel târziu până în dimineaţa zilei de 11 iulie, ora 9:00”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

La nivel naţional sunt disponibile peste 4.500 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.354 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.148 în mediul rural.

“Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) şi educaţie fizică şi sport (287)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Dintre disciplinele cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi sunt: Limba şi literatura română/pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii (5.405), limba şi literatură română/elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar (4.176), limba şi literatura română (2.735), educaţie fizică şi sport (2.548) şi limba şi literatura engleză (1.877).

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore doar în cazul candidaţilor cu anumite deficienţe.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 115 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte2018.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel naţional.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene pe 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat în data de 24 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeteminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 26 iulie.

Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe titularizare.edu.ro. (Sursa: Mediafax)