Craioveanul care a lovit un șofer cu maceta în cap, pe pasajul suprateran, plasat în arest la domiciliu

0
436

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, luni, să-l plaseze în arest la domiciliu pe craioveanul de 26 de ani care a lovit cu maceta în cap un şofer de 37 de ani.  Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor, stabilind că, la volanul unui Porche Cayenne, craioveanul l-a blocat în trafic, pe pasajul suprateran din Craiova, pe linia de tramvai, pe celălalt şofer, care conducea un Cielo, a luat din maşină o macetă cu care l-a lovit în cap, apoi a dispărut și s-a predat abia după ce hotărârea prin care Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, pe numele său, a rămas definitivă. Pe fond, procesul a fost amânat pentru luna septembrie.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, luni, 9 iulie a.c., să înlocuiască măsura arestării preventive faţă de Alexandru Radu Orbuleţu, craioveanul care a lovit cu maceta în cap un şofer, pe pasajul suprateran din municipiu (aflat după gratii din luna februarie), cu arestul la domiciliu: „Înlocuiește măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul ORBULEŢU ALEXANDRU RADU cu măsura arestului la domiciliu începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în hotărârea instanței. Pe fond, procesul a fost amânat pentru data de 3 septembrie a.c., după vacanța judecătorească.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Alexandru Radu Orbuleţu, în vârstă de 26 de ani, din Craiova, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În rechizitoriu, anchetatorii au reţinut faptul că, „pe 26.01.2018, în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa pe pasajul suprateran, din apropierea hotelului Ramada, din Craiova, la volanul autoturismului marca Porsche Cayenne, cu numărul de înmatriculare B 121 KEV, inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a avut un incident în trafic cu persoana vătămată O G F (n.r. – Olaru George Florin), care conducea autoturismul marca Daewoo Cielo, pe care l-a determinat sa pătrundă cu autoturismul pe linia de tramvai, după care l-a blocat. Inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a coborât din autoturism şi s-a deplasat către autoturismul persoanei vătămate, adresându-i injurii, după care s-a deplasat la autoturismul său, din care a luat o macetă cu care l-a lovit o singură dată, în zona capului pe O G F, cauzându-i o plagă tăiată-despicată de 7 cm, transversală, în vertex, cu fractură parietală stânga. Inculpatul a urcat la volanul autoturismului şi a părăsit locul faptei, sustrăgându-se urmăririi penale până la data de 06.02.2018, când s-a prezentat la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova, după ce, la data de 02.02.2018 judecătorul de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj emisese mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, în lipsa inculpatului”.

A lovit victima în faţa soţiei şi a copiilor

George Florin Olaru (37 de ani) a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat în perioada 26 – 29 ianuarie a.c., medicii legişti stabilind că a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale. Procurorii au mai reţinut că inculpatul nu a ţinut cont de copiii şi soţia victimei, aflaţi în Cielo, nici de blocarea traficului în zonă: „Urmare a incidentului produs, soţia persoanei vătămate şi cei doi copii ai acestora, în vârstă de 4 şi, respectiv 6 ani, care se aflau în autoturismul persoanei vătămate, s-au alarmat, totodată circulaţia vehiculelor şi a tramvaielor fiind blocată pe timpul incidentului, producându-se astfel tulburarea ordinii şi liniştii publice”.