„Coco” şi gaşca sa rămân după gratii

0
147

Cei nouă tineri arestaţi săptămâna trecută în dosarul etnobotanicelor rămân după gratii, întrucât ieri după-amiază judecătorii de la Curtea de Apel Craiova le-au respins recursurile formulate împotriva măsurii arestării preventive luate faţă de ei de Tribunalul Dolj. Reamintim că Andrei Dincă (18 ani), Dragoş Dorobanţu zis „Pif” (24 de ani), Radu Mîrşan zis „Duki” (23 de ani), Cristian Dumitru zis „Dinamo” (22 de ani), Ştefăniţă Marta zis „Oaie” (20 de ani), Mădălin Curteanu zis „Hazard” (25 de ani) – furnizorul de etnobotanice de pe „Câmpia Islaz”, Cosmin Pârvu zis „Coco” (24 de ani), Ionuţ Cioroianu (20 de ani) şi Adrian Caitanovici (21 de ani), toţi din Craiova, au fost reţinuţi acum o săptămână, în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată craioveni. Joia trecută, „Coco”, fiul cel mare al lui „Caiac”, şi ceilalţi opt membri ai grupului infracţional au fost arestaţi preventiv pentru constituire sau aderare la grup infracţional organizat şi operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, însă au făcut recurs.