Zeci de apeluri la ambulanţă! Craiova, sufocată de caniculă

0
342

Craiovenii au îndurat cu greu valul de căldură ce a pus stăpânire pe oraş în ultimele zile. Mercurul din termometre a trecut bine peste 35 de grade, iar atmosfera a devenit una de-a dreptul sufocantă. Sâmbătă, dar mai ales ieri, indicele de confort termic a depăşit pragul critic de 80 de unităţi transformând oraşul într-un adevărat iad de betoane. Zeci de persoane au sunat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj pentru a primi îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău din cauza caniculei.

De suferit de pe urma temperaturilor ridicate au avut în special cei care au ignorat indicaţiile medicilor şi au ieşit din casă la orele amiezii. Medicii de la Ambulanţă au trebuit să facă faţă unui val de solicitări. Chiar dacă mai toţi craiovenii acuză disconfortul termic, cei care au necesitat cu precădere îngrijiri în această perioadă au fost bătrânii şi bolnavii cronic. Este vorba în principal de cardiaci şi diabetici care întâmpină reale dificultăţi din cauza caniculei. De sâmbătă şi până duminică dimineaţa, nu mai puţin de 13 persoane au căzut pe stradă după ce li s-a făcut rău. În cele mai multe dintre cazuri însă medicii au trebuit să se deplaseze la domiciliul craiovenilor care le-au cerut ajutorul.

„Într-adevăr, numărul de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Judeţean a crescut. Pentru a evita evenimentele neplăcute ar trebui ca oamenii să nu se mai expună la soare la orele amiezii. Iar cei care prin natura profesiei sunt obligaţi totuşi să iasă din casă este necesar să se protejeze aşa cum trebuie: cu îmbrăcăminte adecvată şi cu pălării. Nu în ultimul rând, aceştia trebuie să se hidrateze corespunzător. Atenţie însă, nu cu băuturi alcoolice, nici măcar cu bere! De asemenea, bolnavii cronic trebuie să-şi respecte tratamentul şi să vorbească din când în când cu medicul specialist”, a declarat dr. Iulica Stănculescu, medic în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj.

Centre de prim-ajutor în judeţul Dolj

Din păcate, nici prognozele meteorologilor, nu sunt de natură să le dea prea multe speranţe celor care aşteaptă mai multă răcoare în următoarele zile. Chiar dacă temperaturile vor mai scădea cu două-trei grade, vremea se menţine călduroasă. Mercurul din termometre va atinge şi astăzi pragul de 35 de grade Celsius, motiv pentru care medicii îşi menţin recomandările pentru populaţie. În primul rând, este importantă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11.00 şi 18.00.

La rândul lor, autorităţile au pus la punct un plan de acţiune pentru a preveni apariţia unor evenimente neplăcute. Astfel, dacă situaţia o va impune, puncte de prim-ajutor temporare vor funcţiona la Craiova în clădirea Prefecturii, la Primărie în sediul Palace, în Piaţa Centrală la punctul sanitar şi la Asistenţă Socială, în cartierul Lăpuş. De asemenea, astfel de centre de prim-ajutor au mai fost înfiinţate la Filiaşi în cadrul Casei de Cultură, şi la Calafat.

Trebuie respectate o serie de recomandări

Pentru ca temperaturile caniculare să fie uşor mai suportabile şi pentru a evita apariţia unor incidente ar trebui să se ţină cont şi de câteva sfaturi. În primul rând, zilnic trebuie consumate lichide – între 1,5 şi 2 litri de apă –, fără a aştepta ca senzaţia de sete să apară. De altfel, în perioadele cu temperaturi ridicate se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Nu sunt recomandate, în schimb, nici băuturile alcoolice, nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice. Pe de altă parte, o recomandare importantă este aceea de a consuma cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât acestea conţin o cantitate mare de apă. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.

***

Când se activează codurile de caniculă

Pentru a fi instituit codul galben de caniculă, conform normelor în vigoare, temperaturile trebuie să depăşească 35 de grade Celsius între orele 11.00 şi 18.00. Se consideră cod portocaliu atunci când mercurul din termometre oscilează între 38 şi 40 de grade Celsius şi în cele din urmă cod roşu atunci când temperatura depăşeşte 40 de grade. În astfel de condiţii extreme, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj va primi zilnic informaţii cu privire la numărul persoanelor afectate de caniculă. De asemenea, în astfel de cazuri şi unităţile sanitare cu paturi trebuie să ia o serie de măsuri.