Depistat la volan cu o alcoolemie record

0
443

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflați în serviciul de supraveghere a traficului rutier, au depistat, sâmbătă după-amiază, la volanul unui autoturism care se deplasa pe strada Potelu, din Craiova, un bărbat de 39 de ani, din localitate, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că acesta avea o concentraţie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Cel în cauză a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Cosmin Grădinaru.