Vizele de flotant au încins spiritele printre alegători

0
384

După o campanie încrâncenată, în timpul căreia fiecare candidat a încercat să convingă electoratul că el trebuie să fie cel ales, ziua votului a fost una foarte agitată. Nu puţine au fost comunele doljene în care, suspiciunile de tot felul au aprins spiritele, acuzaţiile de fraudă şi mită electorală fiind la ordinea zilei. De departe, însă, în mai toate localităţile, discuţiile se înfierbântau când pragul secţiei de votare era trecut de câte un posesor de viză de flotant, care, culmea îşi obţinuse drept de reşedinţă cu fix trei luni în urmă, aşa cum prevede Legea alegerilor electorale locale 2012. 

Podari

Grăbiţi de caniculă, alegătorii din comunele doljene au pornit dimineaţa devreme spre urnele de vot. Aşa se face că, în majoritatea localităţilor, pe linia ce uneşte Craiova de Valea Dunării, la Calafat, oamenii au trebuit să aştepte la rând în faţa secţiilor de votare. Din nou, mai „harnici” s-au dovedit cei în vârstă, hotărâţi să-şi exprime opţiunea. La Podari, spre exemplu, doar într-una din secţiile de vot şi-au exercitat dreptul de alegători 380 de persoane. „Sigur că am mers la vot, aşa cum vor face toţi din familie. Decât să stai acasă şi să te trezeşti că a votat altul în locul tău, mai bine vii şi pui ştampila pe cine vrei, că doar e dreptul nostru. Tot primarul pe care îl avem de 20 de ani e mai bun decât alţi contracandidaţi”, a spus Constantin Ionescu, pensionar din localitatea Podari.

Radovan

Dacă la Podari a fost linişte, lucrurile nu au stat la fel în comuna Radovan. Reclamaţiile au curs încă de dimineaţă, candidaţii PDL fiind acuzaţi că „au uitat” să dea jos afişul electoral care nu îndeplinea condiţiile legii. Mai exact, acesta se afla la doar doi paşi de secţia de votare, şi nu la cel puţin 50 de metri, aşa cum prevede Legea alegerilor electorale locale 2012. Şi pentru că, mai tot timpul, în ultimii 20 de ani alegerile au generat fel şi fel de conflicte, la Radovan i-am găsit pe oameni certându-se pe vizele de flotant. Pe bună dreptate, dacă luăm în calcul faptul că unii dintre cei care au votat cu viză de flotant nici măcar nu ştiau să spună unde locuiesc în localitate. Să nu mai punem la socoteală faptul că viza a fost obţinută, coincidenţă sau nu, cu doar trei zile înainte de expirarea termenului legal, care era 9 martie a.c. În cele din urmă, cu sau fără viză de flotant, la una din secţii până la ora 13.00 votaseră 350 de alegători.

„La primele ore ale dimineţii, persoanele în vârstă au votat în număr mai mare, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. În afară de membrii comisiei, în sala de votare nu au voie decât candidaţii la primărie, dar fără să facă vreun fel de comentariu sau să influenţeze alegătorii. Am avut probleme cu candidaţii la Consiliul Local, care vroiau să stea tot în această sală şi aşa s-au pornit mici scandaluri. Am fost instruiţi ca în cazul în care sunt persoane care au obţinut buletin cu reşedinţă în comuna Radovan, au dreptul să voteze. La fel se întâmplă şi în cazul celor care au domiciliul în altă localitate, dar au viză de flotant obţinută până pe 9 martie. Din acest punct de vedere am avut probleme, mai ales că oamenii se cunosc între ei, ştiu cine locuieşte permanent în localitate şi cine nu. Aşa apar discuţiile”, a declarat Florina Anghel, preşedinte al unei secţii de votare din Radovan.

Perişor

La Perişor, acolo unde problema vizelor de flotant a apărut încă de acum câteva luni, când brusc peste 200 de persoane au „migrat” în localitatea doljeană, dis-de-dimineaţă apele păreau liniştite. „Ziua alegerilor locale coincide cu duminica târgului săptămânal din localitate, aşa că oamenii au venit în număr mare încă de dimineaţă pentru a pune ştampila pe candidaţii preferaţi. Cât despre cei cu vize de flotant, până la ora 10.00 au votat deja 23 de oameni, un număr destul de mare, dar atâta timp cât îndeplinesc formele legale, noi trebuie să-i lăsăm să-şi exercite dreptul”, a afirmat Silviu Duţă, preşedintele secţiei de votare Perişor.

Nu a durat mult însă şi, pe la orele prânzului, au început să apară şi problemele. Doi dintre membrii comisiei au oferit alegătorilor mai multe buletine de vot decât ar fi trebuit, iar preşedintele secţiei de votare a fost nevoit să ceară întreruperea procesului de vot, până când situaţia a fost clarificată. În cele din urmă, unul dintre membrii comisiei şi-a dat demisia şi a fost înlocuit.

Dacă în alte localităţi primii care au ieşit la votat au fost bătrânii, la Perişor tinerii nu au stat nici ei acasă: „Am 22 de ani şi votez pentru a doua oară la alegerile locale. Consider că este dreptul şi în acelaşi timp obligaţia mea să merg la vot, şi mi se pare normal să-mi exprim opinia. Nu am de ce să stau acasă atâta timp cât îmi doresc ca lucrurile să meargă bine”, a spus Luciana.

Maglavit

În alte părţi a fost linişte…

Continuând drumul către Calafat, următorul punct important de pe hartă a fost comuna Galicea Mare. Aici ziua alegerilor locale, cel puţin până la ora amiezii, a decurs fără nici un fel de conflict major, aşa cum se întâmpla în alţi ani, când scandalurile electorale erau la ordinea zilei. Alegătorii au venit doar să-şi exercite dreptul la vot şi au declarat că indiferent cine va fi ales, ei nu-şi doresc decât binele comunei. „Localitatea arată bine, tocmai din acest motiv nu ne dorim vreo schimbare majoră la primărie, dar era normal să venim să votăm dacă avem conştiinţă civică”, a spus unul dintre votanţi.

În număr mare au ieşit la vot şi locuitorii din comuna doljeană Maglavit. Majoritatea oameni în vârstă, aşteptau încă de dimineaţă pe scările secţiei de votare să le vină rândul pentru a pune ştampila pe candidaţii preferaţi.

Calafat

Vizele de flotant au apărut şi la Calafat

La Calafat, în schimb, a revenit problema vizelor de flotant. O parte dintre posesorii unor astfel de acte au fost însă refuzaţi întrucât dreptul de reşedinţă era obţinut doar cu o lună sau două în urmă, nu cel puţin trei aşa cum prevede Legea alegerilor electorale locale. „Sunt zece secţii de votare în Calafat, nu am avut incidente. Până acum, la ora 12.30, au venit 330 de alegători. Au fost şi oameni care au venit cu vize de flotant. Pe unii dintre ei însă a trebuit să-i refuzăm, întrucât nu îndeplineau condiţiile legale. Doi dintre ei primiseră actul de reşedinţă în luna mai, iar un altul în luna aprilie. Au înţeles însă că nu pot vota în aceste condiţii şi nu am avut probleme”, a declarat Maria Cojocaru, preşedinte al secţiei de votare nr. 4 din Calafat. Per total, în oraşul de pe malul Dunării a fost linişte, iar procesul electoral s-a desfăşurat în condiţii normale.

Fie că au votat acelaşi edil sau au optat pentru schimbare, locuitorii comunelor doljene speră acelaşi lucru: un trai mai bun.

ALINA DRĂGHICI şi RADU ILICEANU