Ieri, 10 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din Balş, judeţul Olt, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
La data de 21 decembrie 2020, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi de o femeie de 43 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că tatăl său, de 73 de ani, din localitate, a plecat de la domiciliul său în dimineaţa zilei respective şi nu a mai revenit până în prezent. “În vederea identificării persoanei în cauză, s-a constituit un colectiv de lucru, care a desfăşurat activităţi de căutare a bătrânului, care a fost depistat cu sprijinul unor poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Işalniţa, pe raza comunei Almăj, în apropierea DN6 Craiova – Filiaşi şi condus la sediul poliţiei pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce se afla în Piaţa Centrală din Craiova, bătranul ar fi fost abordat de un bărbat care s-a oferit să-l conducă la domiciliu, s, iar după ce acesta a acceptat, l-ar fi plimbat mai multe ore cu autoturismul proprietate personală, după care i-ar fi solicitat o sumă de bani. Ulterior, bărbatul ar fi oprit autoturismul pe un câmp de pe raza comunei Almăj, unde i-ar fi solicitat suma de 100 de lei bătrânului, care, iniţial, a refuzat, însă prin constrângere fizică ar fi acceptat să-i dea bărbatului suma de 150 de lei.
Reţinut pentru 24 de ore
A fost o adevărată poveste, care, acum, şi-a găsit epilogul. ” După ce a intrat în posesia banilor, bărbatul l-ar fi abandonat pe bătrân pe câmp, părăsind zona respectivă cu autoturismul, în care au rămas telefonul mobil al persoanei vătămate şi bunurile cumpărate de la piaţă. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de tâlhărie, cercetările efectuându-se sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În urma activităţilor specifice şi a cercetărilor desfăşurate, în ziua de 16 februarie a.c., poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei respective, un bărbat 47 de ani, din Balş, judeţul Olt. În cursul zilei de ieri, bărbatul în cauză, care s-a sustras iniţial de la cercetări, părăsind ţara imediat după ce ar fi comis fapta, a fost depistat de poliţişti în localitatea Balş şi condus la sediul secţiei pentru audieri. Având în vedere probatoriul administrat de poliţişti, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă”, menţionează reprezentanţii IPJ Dolj.