Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, l-a primit ieri, la sediul MApN, pe omologul său polonez, Mariusz Blaszczak

0
762

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, l-a primit ieri, la sediul MApN, pe omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, unul dintre subiectele discutate vizând dezvoltarea cooperării în domeniu în format bilateral, în context regional, precum şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene. ”Cei doi oficiali au apreciat importanţa acestui an pentru ţările noastre, în 2021 împlinindu-se un centenar de la încheierea Alianţei defensive de securitate România – Polonia. În acest context, miniştrii Apărării au discutat pe marginea demersurilor comune întreprinse pentru evidenţierea importanţei Parteneriatului strategic, printre acestea numărându-se şi activităţi bilaterale în domeniul istoriei militare, conferinţe şi mese rotunde dedicate relaţiilor militare dintre România şi Polonia în perioada interbelică şi alte evenimente cultural-ştiinţifice”, se arată într-un comunicat al MApN