Art Safari Bucureşti se deschide astăzi

0
440

Cea de-a cincea ediţie Art Safari Bucureşti îşi deschide porţile vineri, într-un pavilion expoziţional adus din Germania, un muzeu temporar care va găzdui opere de artă românească de patrimoniu şi contemporană, dar şi artă internaţională, precum şi reprezentaţii artistice de tip performance.

Operele, evaluate la aproximativ 10 milioane de euro, provin din muzee româneşti şi străine (între care şi Muzeul Pompidou şi Louis Vuitton Fondation din Paris), dar şi din colecţii private importante, însă o parte dintre lucrările de artă contemporană au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2018, un eveniment care va avea loc în perioada 11 – 20 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

“Ediţia aniversară Art Safari Bucureşti marchează premiere importante pentru arta românească, printre care un pavilion expoziţional de arhitectură contemporană la standarde internaţionale, demn de a găzdui valori universal, precum Brâncuşi, Cantor, Ghenie, Mureşan etc. Un rol important l-au jucat reputaţii noştri parteneri Muzeul Pompidou şi Louis Vuitton Fondation, în ale căror colecţii se găseşte artă românească importantă şi cărora le mulţumim pentru deschiderea de a împrumuta Pavilionului opere valoroase pe toată durata Art Safari 2018”, spune Ioana Ciocan, director Art Safari Bucureşti.

“Misiunea Louis Vuitton Fondation este aceea de promovare a artei contemporane în rândul publicului din Franţa şi din toată lumea. Iar arta românească este o parte importantă în cadrul acestei misiuni. De altfel, Franţa şi România sunt înrudite prin artă şi cultură. Brâncuşi, Cioran, Ionesco sunt parte din ambele culturi. Suntem bucuroşi că am făcut cunoscută arta contemporană românească şi publicului din Franţa şi că acum putem reda o parte din valorile colecţionate de-a lungul timpului publicului din România, cu ocazia Art Safari Bucureşti”, a declarat Herve Mikaeloff, de la Louis Vuitton Fondation din Paris.

Pavilionul Central “Art on Stage” este expoziţia dedicată artei româneşti contemporane, reunind artişti contemporani şi multiple practici artistice – pictură, grafică şi broderie, bandă desenată şi instalaţii. Expoziţia platformă este regizată de Hervé Mikaeloff, consultantul Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy şi al Louis Vuitton Fondation din Paris. Selecţia acestuia va cuprinde lucrări ale artiştilor români Alex Mirutziu, Arantxa Etcheverria, Ciprian Mureşan, Marius Bercea, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Boar, Şerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu etc.

În expoziţie, iubitorii de artă vor putea admira în premieră naţională o lucrare semnată de Mircea Cantor, realizată special pentru Art Safari Bucureşti, “Anthroposynaptic Dior/Bihor”, o lucrare în oglindă, unde moda se împleteşte cu arta – o vestă Dior colecţia toamnă-iarnă 2017 (primită cadou de Mircea Cantor din partea Christian Dior pentru a realiza lucrarea ce va fi expusă la Art Safari Bucureşti) croită împreună cu un cojoc autentic binşenesc din Bihor. Pentru aceeaşi expoziţie a fost selectată şi o altă lucrare de Mircea Cantor – “Anthroposynaptic” – din colecţia Louis Vuitton Foundation – o broderie pe cămăşi tradiţionale din Maramureş, cu care artistul a participat şi la Art Basel în 2015.

Pavilionul Muzeal “Natural-Cultural”, curatoriat de istoricul de artă Alina Şerban, va cuprinde artă românească până la jumătatea anilor ’90, adusă din peste 20 de muzee din România şi din importante colecţii private, inclusiv filme realizate de Brâncuşi (în împrumut de Muzeul Pompidou din Paris).

Expoziţia “Altceva despre Ceauşescu” dezvăluie o latură mai puţin cunoscută a fostului şef de stat, aceea de iubitor de artă. Pentru zece zile, în centrul Capitalei, Art Safari Bucureşti va fi gazda celor mai de seamă lucrări din colecţia privată a lui Ceauşescu, printre care opere de Luchian, Grigorescu, Petraşcu, Băncilă, Ressu şi Iser, în împrumut de la Palatul Primăverii.

De asemenea, expoziţia “50 de pictori impresionişti din Colecţia BCR” va prezenta o selecţie de opere din perioada impresionismului românesc aparţinând celei mai importante colecţii de artă a unei bănci româneşti, realizate începând cu 1990, între care picturi de Tonitza, Pallady, Dărăscu, Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Ţuculescu etc.

Programul Art Safari Kids 2018 este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani şi oferă ateliere de creaţie şi tururi ghidate susţinute de elevii Şcolii Lauder-Reut şi British Council pe un traseu expoziţional redesenat pe înţelesul copiilor. Accesul pentru copiii până în 12 ani este gratuit. Tot în cadrul acestui program va fi lansată şi o bursă în parteneriat cu British Council.

Programul Internaţional este dedicat artei internaţionale şi este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveţiei, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România şi cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program vor fi expuse lucrări ale unor artiştilor contemporani internaţionali şi vor fi organizate o serie de evenimente şi performance-uri. Între lucrările Programului Internaţional menţionăm o instalaţie realizată de artistul german Clemens Behr, cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România, şi un performance al

Art Talks, program realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, găzduieşte o serie de întâlniri cu privire la scena artistică naţională şi internaţională, propunându-şi să reunească artişti, curatori, colecţionari, istorici de artă cu publicul iubitor de artă.

Conceptul arhitectural al pavilionului expoziţional aparţine arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia – ediţiile 2016 până în prezent.

Biletele pot fi achiziţionate de pe www.artsafari.ro şi direct în cadrul evenimentului.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul www.artsafari.ro.

(Sursa: Mediafax)