Apel la responsabilitate şi grijă faţă de valoarea şi unicitatea rezervaţiei de bujori de la Pleniţa

0
418

Plenita (1)Considerată a fi o plantă tămăduitoare în trecut, bujorul sălbatic de Pleniţa adună şi azi mii de persoane dornice să vadă splendidul spectacol de culoare. Deşi durata de viaţă a bujorului este una scurtă, autorităţile comunei doljene organizează în luna mai a fiecărui an o sărbătoare câmpenească prin care se promovează activ bogăţia unei arii protejate, de interes naţional, pe de o parte, respectiv se subliniază necesitatea de a proteja aceste flori. La începutul acestei săptămâni, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin secţia American Corner, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Carol I” şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova, au desfăşurat o acţiune de informare şi instruire în Poiana Bujorului din Pleniţa, cel mai cunoscut obiectiv din localitate, în perspectiva organizării, la sfârşitul acestei săptămâni, a Sărbătorii Bujorului.

Profesorii Lidia Năstasie şi Carmen Georgescu Bărţăgui, coordonatorii claselor de elevi care s-au deplasat la Pleniţa, în colaborare cu bibliotecarii Carmen Tica, coordonatorul acţiunii, Sofia-Lavinia Cercel şi Georgeta Poenaru, le-au pregătit copiilor câteva activităţi cu adevărat instructive. Comisarii de mediu le-au prezentat participanţilor detaliile tehnice ale ariei protejate din localitate, informaţii preţioase despre flora spontană specifică zonei, insistând asupra măsurilor cu caracter protectiv pe care toţi cei prezenţi le-au considerat esenţiale pentru păstrarea bujorului de Pleniţa.

Plenita (2)La capătul sesiunilor de informare, elevii au răspândit prin pădure o serie de postere pe care le-au realizat la şcoală şi pe care au scris mesaje semnificative: „Ocrotiţi natura!”, „Nu rupeţi florile!”, „Lăsaţi florile să trăiască!”, „Florile sunt frumoase vii – Dincolo de pădure se ofilesc”. Acţiunea s-a vrut un semnal de alarmă în perspectiva desfăşurării Sărbătorii Bujorului, eveniment planificat pentru sfârşitul acestei săptămâni, dar şi un apel la responsabilitate şi grijă faţă de valoarea şi unicitatea acestei rezervaţii etalon.

«Poiana Bujorului din localitatea Pleniţa este un obiectiv renumit la nivel naţional. Splendoarea  de culoare de la finalul lunii mai atrage în fiecare an un număr mare de turişti şi grupuri organizate dornice să vadă bujorul oltenesc de Pleniţa. La fel ca în anii trecuţi, biblioteca noastră a prefaţat Sărbătoarea Bujorului prin organizarea unei activităţi instructive şi interactive în egală măsură, în cadrul căreia toţi cei prezenţi, în special elevi şi copii, au fost conştientizaţi asupra importanţei şi necesităţii de a proteja specia sălbatică de bujor din judeţul nostru. Gestul copiilor de a realiza afişe şi postere interesante şi de a le lipi pe arborii din pădurea localităţii reprezintă un mesaj cât se poate de clar cu privire la abordare şi atitudinea pe care cei mici le manifestă faţă de natură», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Evenimentul de la Pleniţa s-a înscris în seria de acţiuni educative şi de implicare civică iniţiate de instituţie în anul 2010, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”.