Alegerile locale au de bună seamă rostul lor, în desemnarea autorităţilor administraţiei publice, prevăzute prin Constituţie şi, pe deasupra, se spune, poate uneori hazardat, că în bună măsură dau şi tonul pentru parlamentare. O analiză succintă a ofertei de candidaţi, din partea tuturor partidelor, rămâne la latitudinea alegătorilor, fiindcă unii dintre aceştia încă fac vocalize la discursul politico-administrativ ce intenţionează să-l exprime, în timp ce alţii par prematuri resemnaţi. Nu avem o inflaţie de oferte, dar nici nu lipsesc, cu desăvârşire, candidaţii cu contur, vizibili în spaţiul public. La nivelul municipiului Craiova, reşedinţa judeţului, PSD, vine cu Lia Olguţa Vasilescu, PNL cu Pavel Badea, ALDE cu Mircea Năstase, PND cu Arthur Andriţoi, Mişcarea Liberală cu Horaţiu Buzatu, PSRO cu Florentin Gust, lângă aceştia semnalându-şi prezenţa câţiva independenţi – nu mulţi – mai degrabă temerari, într-o confruntare electorală cu tainele ei, precum Dan Cherciu (cu susţinerea M10 şi PNŢcd) şi Ionel Pană, care şi-au strâns semnăturile de sprijin necesare. PMP, cu atotcunoscătorul Gelu Vişan în frunte, a ratat participarea la locale, dintr-o eroare deloc scuzabilă. În fine, dacă la nivelul municipiului Craiova avem candidaţi cu vizibilitate, cum spuneam, pe lângă primarul în exerciţiu, care chiar dacă nu rup gura târgului au “antrenament”, în administraţia publică locală, în teritoriu avem… tot ce vrei, de la candidaţi de calibru, atestaţi, la “veleitarii” de serviciu, şterşi ca imagine, şi diletanţi. Cum campania electorală este în plină desfăşurare, nu de recomandărilor noastre au nevoie staffurile candidaţilor. Conştiente şi ele de lipsa de nerv a campaniei, una fără mash-uri şi bannere, dar şi fără entuziasmul de odinioară. Cu toate acestea o revedere a “filmului” bătăliei pentru primăria Londrei (8,5 milioane locuitori) – alegerile au avut loc vinerea trecută -, între conservatorul Zac Goldsmith, eurosceptic, fiul unui miliardar de origine evreiască, fără studii superioare, şi laburistul Sadiq Kahn, avocat, musulman, fiul unui şofer pakistanez şi al unei croitorese, ar merita consultat, fiind vorba nu doar de doi candidaţi obişnuiţi, ci şi de două partide şi două lumi diferite. Alegătorii londonezi au optat, finalmente, preponderent, pentru făgăduinţele verosimile ale lui Sadiq Kahn, care se şi opune Brexit-ului, spre deosebire de contracandidatul său, urmând să-şi pună amprenta asupra unei mari metropole. Să revenim. Mai ales că nu suntem… londonezi. Campania electorală va capătă în zilele următoare intensitate. După inerenta tatonare, fiecare candidat va fi obligat să spună răspicat, în întâlnirile cu alegătorii, “ce l-a mânat în luptă” şi ce vrea să întreprindă. Multe confruntări se anunţă, de-a dreptul “electrizante”. La Dăbuleni, localitate doljeană de referinţă, social-democratul Nicolae Drăgoi are ca adversar pe ex-procurorul Parchetului Curţii de Apel Craiova, Aurel Băjenaru, din partea liberalilor. Suspansul este de luat în seamă. La Ostroveni, actualul primar Gheorghe Oprescu, cu patru mandate anterioare din partea social-democraţilor, de această dată sub falduri liberale – dat la o parte pe criteriul vârstei, discriminare impardonabilă -, are ca adversar pe viceprimarului său, Silviu Preduş, oferta… social-democraţilor. La Goeşti, primarul Adam Atanasie, cu mai multe mandate din partea ex-PDL, bun gospodar, cu realizări vizibile, candidează acum pentru PSD, iar secretara primăriei, Balaci Teodorescu Elena reprezintă oferta PNL. Insolite confruntări! În fine, la Maglavit, Mircea Ciobanu Constantin mai încearcă odată, din partea liberalilor, să-l învingă pe Ion Dinu, o piatră tare. La Coşoveni, Ilie Dumitru, la Dobroteşti, Roşu Horia Silviu, revin pe baricade din partea liberalilor, aşa cum o face şi Toma Cristian, la Piscul Vechi, deşi acesta în mandatul precedent a candidat din partea PSD.