PES Activists România ajunge la 8.000 de membri

0
492

Sâmbătă, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, organizaţia PES Activtists România a desfăşurat, la Târgovişte, evenimentul „1000 de noi activişti PES pentru o stângă europeană”, la iniţiativa preşedintelui organizaţiei – europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Evenimentul a fost un prilej pentru a marca înscrierea în PES Activists România şi în PSD a 1000 de noi persoane, dar şi pentru a demara campania „România cere Schengen!”, la 30 de ani de la semnarea acordului de liberă circulaţie.

Pentru a da un semnal statelor care se opun intrării României în Schengen, participanţii la eveniment au purtat tricouri inscripţionate cu mesajele „România cere Schengen!” / „Romanians for Schengen!”. La eveniment au luat parte şi premierul Victor Ponta, europarlamentarul Victor Negrescu și preşedintele PSD Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu. „1000 de noi activişti PES pentru o stângă europeană – organizația PES Activists România ajunge astfel la peste 8000 de activiști la nivel național și, mai ales, demonstrează că oamenii vin alături de noi pentru valorile de stânga europene pe care le reprezentăm. Încă din 2007, în fiecare an, împreună cu structura pe care o coordonez, PES Activists România, organizăm un eveniment dedicat zilei Europei. În acest an, le-am arătat celorlalte ţări membre ale UE solidaritatea noastră faţă de valorile europene şi am reiterat faptul că aderarea României la spaţiul Schengen este o prioritate pentru o adevărată integrare. De aceea, am lansat astăzi şi campania noastră «România cere Schengen!», prin care vrem să subliniem că sărbătorirea celor 30 de ani de la înfiinţarea spaţiului Schengen trebuie să se concretizeze prin integrarea României în această zonă de liberă circulaţie”, a declarat preşedintele PES Activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.