Liderul UNPR, Gabriel Oprea: „Nu se anunță promovări în funcție, la Craiova!”

0
792

Liderul UNPPR, vicepremierul Gabriel Oprea, s-a aflat, sâmbătă, la Craiova, unde a participat la o întâlnire cu membrii organizației județene a partidului. Oprea a lăudat organizația de la Dolj, afirmând că „nu este cea mai puternică, dar este una dintre cele mai puternice din țară”, dar că nu vor fi promovări în funcție „nicăieri”, nici pe linie politică și nici la nivel administrativ. Despre relația de colaborare cu PSD, Oprea a spus că, la Craiova, este una „foarte bună”.

Gabriel Oprea a spus, sâmbătă, că era important pentru el, ca lider, dar și pentru conducerea partidului – la Craiova s-au aflat și vicepreședintele partidului, Eugen Nicolicea și secretarul general adjunct, Ion Toma – să vină într-o organizație fruntașă, cum este cea de la Dolj, pentru a transmite mesajul său după cei cinci ani de existență ai UNPR. „Aici, la Dolj, dar și în Craiova, avem o organizație foarte puternică a proiectului nostru politic, UNPR. (…). Și era important pentru mine, pentru conducerea partidului, să venim într-o organizație fruntașă. Sunt cinci ani de existență în care UNPR, cu prietenii, cu oamenii care nu ne sunt prieteni politici, dar toți sunt de acord că, în ultimii cinci ani, acest proiect politic, de interes național, a adus stabilitate economică și politică în România. Am discutat cu colegii noștri să avem ca obiectiv strategic ca, până în noiembrie 2016, să avem un milion de membri. Și le transmitem românilor care doresc stabilitate, seriozitate și securitate să vină la partidul nostru”, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea.

Bică vrea să ajungă la 45.000 de membri

Liderul UNPR Dolj, Gheorghe Bică, i-a mulțumit liderului național pentru faptul că „v-ați făcut timp să veniți în mijlocul nostru” și l-a asigurat că „prezența dumneavoastră a dat un imbold hotărâtor membrilor și simpatizanților noștri”. Bică l-a încredințat pe Oprea că organizația de la Dolj se va mobiliza și mai mult pentru a-și mări structurile din teritoriu astfel încât să obțină un procentaj deosebit de ridicat la alegerile locale și parlamentare din 2016. „Dacă mai existau dubii din partea unora cu privire la calea și drumul de urmat, astăzi s-au convins toți că UNPR reprezintă o alternativă viabilă, o alternativă de care România are nevoie. Noi, în județul Dolj, cu ocazia acestei întâlniri ne vom mobiliza și mai mult în așa fel încât să ne dezvoltăm structurile de partid în teritoriu, să identificăm colaborarea cu partidul nostru de guvernare. În 2016, la alegerile locale și parlamentare să avem un procentaj deosebit de ridicat”. Acesta a spus că organizația de la Dolj se îndreaptă spre cifra de 30.000, iar targetul pe care și-l stabilesc este să atragă încă 10-15.000 de noi membri.

Oprea se așteaptă la „muncă și seriozitate” de la Dolj

Întrebat dacă organizația de la Dolj, cotată printre cele mai puternice din țară, va fi recompensată cu numiri în funcții, liderul UNPR a declarat că nu vor exista promovări în nici o direcție. „Nu am spus că organizația de la Dolj este cea mai puternică organizație din țară, dar este printre cele mai puternice. Nu se anunță promovări în funcție nicăieri, se anunță doar muncă și seriozitate. Și avem oameni promovați, îl avem pe domnul viceprimar aici”, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea. Prezent la întâlnire, prim-vicepreședintele organizației județene, Mihail Genoiu – desemnat viceprimar în iulie 2013 după vacantarea postului de către social-democratul Florentin Tudor – a declarat că UNPR Dolj susține administrația actuală a Craiovei și că implicarea va fi „până în ultima clipă”. „Susținem interesul orașului Craiova, susținem administrația actuală și cred că lucrurile încep să se concretizeze. Noi am disecat împreună toate amănuntele și împreună dezbatem toate lucrurile de esență din toate proiectele care se desfășoară la ora actuală în Craiova. Și știți cu toți cum și în ce stadiu suntem în fiecare moment. Vă asigur că această implicare va fi până în ultima clipă și este pentru prima dată în istoria Craiova când se derulează atât de multe proiecte, în stadii foarte avansate care se vor finaliza cu succes”, a declarat Genoiu.

Colaborare „foarte bună” cu PSD, la Craiova

Liderul partidului, Gabriel Oprea, a declarat că știe că UNPR are o colaborare „foarte bună” cu PSD, la Craiova. „Am încredere în actualul guvern, am încredere în Victor Ponta. (…). Avem o relație foarte bună cu partenerii de la guvernare și știu că este bună și aici în Craiova”. Întrebat dacă PSD și-a onorat toate promisiunile la care s-au angajat în protocolul de colaborare cu USL, Oprea a răspuns că este greu, în politică să te ții de cuvânt. „Normal că mai sunt multe rămășițe, dar, dacă ești inteligent, dacă ai putere și dacă vrei interes național, de exemplu, nu te ciondănești toată ziua, și te apuci și guvernezi, ca să faci o treabă bună pentru România. Normal că sunt multe de făcut, sunt multe promisiuni neonorate, dar nu asta este important”. Vizavi de poziția de expectativă a UNPR, care așteptă să vadă întâi dacă Victor Ponta mai rămâne în fruntea guvernului și abia apoi să semneze protocolul de colaborare cu PSD-ul, Oprea a spus: „Am stabilit că nu dăm jos guvernul Victor Ponta, este o treabă de bun simț, stimați colegi. Participi și trebuie să stai, așa îți câștigi gradele, așa îți câștigi respectul. Altfel, nimeni nu discută cu vrăjitorii. Deci sprijinim guvernul și, doi, când semnăm ceva pe ținem de cuvânt. Să semnăm întâi. Din moment ce am semnat, ne ținem și la bine și la rău”. Vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat, în mai multe rânduri în cadrul conferinței de presă, că UNPR sprijină Guvernul României, din care face parte, precum și pe președintele României, Klaus Iohannis, în special pe probleme de securitate națională.