Craioveanul acuzat de trafic de influenţă la „Buletine” a scăpat de arestul la domiciliu

0
804

Ioan Kovacs, craioveanul de 40 de ani acuzat de trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant cu 250 de euro primiţi pentru a “rezolva” rapid eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, a fost pus în libertate. Curtea de Apel Craiova i-a înlocuit, vineri, 8 mai a.c., arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Decizia instanţei este definitivă.

 Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au demarat, în ianuarie a.c., cercetarea lui Ioan Kovacs, de 40 de ani, din Craiova suspectat că în schimbul unor sume de bani intervine pe lângă funcţionari ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Craiova, pentru a facilita întocmirea sau preschimbarea unor cărţi de identitate şi a altor documente de stare civilă în regim de urgenţă. Bărbatul, care nu era angajat al instituţiei dar îşi „făcea veacul” pe acolo, racola persoane din rândul celor care se prezentau la SPCLEP Craiova în vederea obţinerii unor documente de stare civilă, iar cei care erau dispuşi să achite între 50 şi 200 euro, beneficiau de un regim preferenţial în obţinerea documentelor solicitate, mai exact le primeau în aceiaşi zi, sau cel mai târziu în ziua următoare.

Pe 4 februarie a.c., în jurul orei 13.00, un investigator sub acoperire s-a întâlnit cu Ioan Kovacs spunându-i că are nevoie de o carte de identitate provizorie întrucât şi-a pierdut certificatul de naştere. În schimbul rezolvării rapide a problemei, Ioan Kovacs i-a cerut investigatorului sub acoperire suma de 250 euro şi imediat ce a primit banii, echipa operativă formată din procuror şi ofiţeri anticorupţie l-a reţinut. Pe 5 februarie a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă, măsura a fost prelungită ulterior până pe 6 aprilie a.c., când Curtea de Apel Craiova i-a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu. Joi, 30 aprilie a.c., Tribunalul Dolj i-a prelungit lui Kovacs arestul la domiciliu, inculpatul a contestat hotărârea, iar la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 8 mai a.c., Curtea de Apel Craiova i-a admis contestaţia şi i-a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile: „Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Kovacs Ioan, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 8.05.2015 până la data de 6.07.2015, inclusiv”.

În acest timp bărbatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu părăsească localitatea Craiova, să nu ia legătura cu martorii din dosar, angajaţii de la SPCLEP sau persoane ale căror documente s-au găsit la locuinţa sa şi să se prezinte la instanţă sau la organele de cercetare ori de câte ori este chemat. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.