Elevi de la Colegiul Naţional „Carol I” vizitează aria protejată din jurul lacului Bistreţ

0
378

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – American Corner marchează Ziua păsărilor şi a arborilor în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova şi Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei. Astăzi, 11 mai, ora 8.00, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Carol I” se va deplasa în aria protejată din jurul lacului Bistreţ pentru a observa comportamentul păsărilor în perioada de cuibărit. Elevii vor fi însoţiţi de prof. Lidia Năstăsie, Octavian Popa – consilier pe probleme de mediu, muzeograf dr. ornitolog Mirela Ridiche, bibliotecarele Carmen Tică şi Sofia Cercel. Cu acest prilej, participanţii, dotaţi cu aparate de fotografiat şi binocluri, vor învăţa ce înseamnă o arie protejată, cum trebuie să se intre într-o astfel de zonă şi ce păsări se pot observa în jurul lacului Bistreţ.