Şcoala ar putea fi închisă!
Situaţie încordată în comuna doljeană Pleşoi. Neînţelegerile dintre primar şi consilierii locali au lăsat localitatea fără buget, iar cadrele didactice şi toţi angajaţii din sistemul public nu îşi vor mai încasa salariile în această lună. Vestea i-a lăsat fără suflare pe dascăli, în mare parte navetişti. Aceştia spun că se văd nevoiţi să închidă şcoala pentru că nu mai au cu ce să-şi plătească transportul.
„Luna trecută am luat doar o parte din bani, iar acum am fost anunţaţi că nu vom mai încasa nici un leu. Naveta nu este decontată, prin urmare nici o speranţă să mai putem ajunge la şcoală, pentru că efectiv nu avem cu ce. Şi problema nu ar fi doar pe luna aceasta. Am aflat că nici în iunie nu ne vom primi banii, pentru că, fiind alegeri, bugetul nu se poate aproba. Deci, dacă nu se vor lua măsuri, vom primi banii abia în luna iulie. Este dezastru! Nu avem cu să mai supravieţuim!”, a explicat unul dintre dascălii şcolii.
Elevii de clasa a VIII-a riscă să piardă admiterea la liceu
Dacă dascălii Şcolii din Pleşoi vor suspenda activitatea, elevii riscă să rămână cu situaţia şcolară neîncheiată. Şi consecinţele negative nu se opresc aici. Fără medii încheiate, cei de clasa a VIII-a nu pot participa la Evaluarea Naţională, examen care are loc doar o singură sesiune pe an. Prin urmare, aceşti copii ar putea rata admiterea la liceu din acest an. Haosul instaurat acum la Pleşoi pare a fi fost anunţat de câteva luni, dar nu s-a luat nici o măsură pentru a-l preveni. „Bugetul ar fi trebuit votat încă din luna februarie. L-am pus de mai multe ori pe ordinea de zi a şedinţelor, însă niciodată nu a fost votat. Până acum am dat salariile din încasările pe taxe şi impozite, dar am terminat şi această rezervă şi nu mai există nici o posibilitate de a face astfel de plăţi, care lunar se ridică la suma de 45.000 de lei”, a precizat primarul Vasilică Crişu din Pleşoi.
Cât priveşte situaţia şcolii, edilul are o singură variantă: „Am stat de vorbă cu dascălii şi le-am spus că nu este o altă soluţie decât să intre în grevă generală”.