Obişnuiţi cu recitalurile de muzică bună, melomanii craioveni sunt invitaţi şi în această seară la un minunat concert de sonate, găzduit în confortabila sală de spectacole a Filarmonicii Oltenia. Cei îndrăgostiţi de acordurile de pian nu trebuie să rateze această serată muzicală, care se anunţă deosebită atât prin programul ales, dar şi prin virtuozitatea interpreţilor, violoncelistul Elvis Ciuculescu şi pianistul Mihai Ungureanu.
În general, sonatele fac deliciul oricărui iubitor de muzică clasică şi pot, la fel de bine, să captiveze auditori care nu până acum nu au avut nici o tangenţă cu acest gen muzical. Îndeosebi cei din urmă nu trebuie să stea prea mult pe gânduri şi, dacă tot şi-au propus să poposească într-o sală de audiţii, să-şi dea întâlnire cu muzica clasică în această seară. Toţi vor avea de câştigat câteva ore plăcute, în care se vor destinde pe acordurile melancolice de violoncel, urmate de tonurile catifelate la pian. În program sunt anunţate două bijuterii muzicale în domeniu, Sonata în La minor, D. 821, „Arpeggione” – compusă de Franz Schubert şi Sonata în La minor, op. 36 a lui Edvard Grieg. Momentul serii este susţinut şi de calitatea interpretării, recitalul susţinut de doi solişti renumiţi ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii Oltenia, violoncelistul Elvis Ciuculescu şi pianistul Mihai Ungureanu. Concertul începe la ora 19.00, preţul biletului fiind de 10 lei şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Sonata în La minor, D. 821, „Arpeggione”, (Franz Schubert)
Pentru duet instrumental, Schubert a mai compus, printre alte lucrări deosebit de frumoase, o Sonată pentru pian şi arpeggione (La minor) şi Introducere şi Variaţiuni pe tema liedului “Trockne Blumen” (“Flori ofilite”), cuprins în ciclul “Frumoasa morăriţă” (pentru flaut şi pian), amândouă datând din anul 1824. Prima va fi publicată târziu, în anul 1871, cu menţiunea “pentru violoncel, ad libitum” – pentru că “arpeggione” nu era altceva decât un instrument cordofon cu arcuş, inventat de curând de vienezul G. M. Stauffer şi lansat de Vincent Schuster, violoncelistul pentru care Schubert compusese sonata. Felul în care a circulat multă vreme Sonata pentru pian şi arpeggione, în diferite transcrieri şi “aranjamente”, a “contribuit” la denaturarea specificului poetic al inspiraţiei ei. Cu vremea, instrumentul “arpeggione” şi aranjamentele amatoristice au fost părăsite, muzica Sonatei lui Schubert atrăgând interpreţii sub diferitele ei versiuni (pentru violă şi pian, pentru violoncel şi pian şi chiar în adaptarea ei pentru violoncel şi orchestră) până în zilele noastre.
Sonata în La minor, op. 36, (Edvard Grieg)
„Artişti precum Bach şi Beethoven au ridicat catedrale şi temple cu înălţimi ameţitoare. În muzica mea, ţinta rezidă exact în ceea ce spunea Ibsen despre piesele sale: „Vreau să construiesc cămine pentru oameni, în care ei să poată fi fericiţi şi mulţumiţi”. Edvard Grieg a compus Sonata în La minor, op. 36 (de altfel, cea mai amplă lucrare din întreaga sa creaţie camerală) în anul 1883, revenind la activitatea componistică după o perioadă epuizantă, de intensă implicare în îndeplinirea îndatoririlor de dirijor, în fruntea Orchestrei Simfonice din Bergen. La acea vreme, se pare că nici sănătatea nu îi permitea să se dedice cu aceeaşi abnegaţie muncii de creaţie, astfel că i-au trebuit peste şase luni pentru a reuşi să finalizeze Sonata, op. 36: „De fiecare dată, în fiecare zi – spun că nu mai compun, deoarece mă simt din ce în ce mai puţin satisfăcut de mine însumi”, mărturisea Grieg cu amărăciune. Dedicată fratelui său, John, pasionat violoncelist amator, Sonata în La minor, op. 36 a fost prezentată în primă audiţie la Dresda, de Ludwig Grützmacher acompaniat la pian de Grieg însuşi.
Violoncelistul Elvis Ciuculescu
Violoncelistul Elvis Ciuculescu a absolvit Liceul de Artă din Craiova (1988), iar în 2008 cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A obţinut premii la numeroase concursuri naţionale: Concursul „Ciprian Porumbescu” („Lira de Aur”, Suceava, 1983), Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti (Olimpiada naţională, 1985 şi 1986). A participat la cursurile de măiestrie ale reputaţilor muzicieni Götz Teutsch (violoncelist – Filarmonica din Berlin) şi Alan Smith (membru al Trio-ului“Guarnieri” – SUA). Din anul 1988 este membru al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Oltenia”. De-a lungul carierei artistice, Elvis Ciuculescu a susţinut numeroase recitaluri: la Cluj-Napoca (în cadrul Academiei de Muzică şi la Muzeul de Artă), Craiova, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, colaborând, totodată, cu Trioul de coarde „Allegretto” şi cu Cvartetul „Armonia” (participare la Festivalul Internaţional de Muzică de la Teheran – 2003). A întreprins numeroase turnee de concerte în străinătate (Italia, Germania, Spania, Iran, Grecia) cu orchestrele Filarmonicilor „Oltenia” şi „Ion Dumitrescu”.
Pianistul Mihai Ungureanu
Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt, pe scena Filarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie; ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare. În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din Europa, America, Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică, Iran. Este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986). De asemenea, participă frecvent în juriile unor importante concursuri internaţionale.