Prima mini-pădure urbană din incinta școlilor – la Liceul Teoretic „Henri Coandă”

0
675

Conceptul de pădure urbană miniaturală

Dezvoltat în anii ’70 de dr. Akira Miyawakidin Japonia şi premiat la nivel internaţional, conceptul de pădure urbană miniaturală a început să fie adoptatși în țara noastră. Avem astfel de exemple la Brașov, la Urziceni, la Iași sauîn curtea Școlii Gimnaziale „George Enescu” din Moinești. Popularitatea pădurilor Miyawaki este în creștere la nivel european. Aceste proiecte reunesc numeroși voluntari pentru a transforma mici suprafețe virane în adevărate oaze de biodiversitate.

Mini-pădurea urbană din incinta Liceului Teoretic ”Henri Coandă” Craiova

Sâmbătă, 9 aprilie 2022, la Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova, s-a plantat o mini-pădure urbană, mai exact 150 puieți ornamentali pe 1000 mp. Inițiativa face parte din Programul „Plantăm fapte bune în România”.

Acțiunea de plantare a fost realizată de Asociația EcoAssist, în parteneriat cu Asociația Creștini.

În perioada următoare, în  acest spațiu se vor turna alei, vor fi montate băncuțe și va fi amplasat un square destinat activităților educative. Întregul demers are scop educațional, mai ales că, în ultimii ani, s-a constatat o dezvoltare fără precedent a abordărilor pedagogice care folosesc natura ca sală de clasă. Cu alte cuvinte: educație în natură, cu multiple beneficii pentru elevi.

Activitatea a fost susținută și de partenerii în educație: Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin prezența domnului consilier municipal Marian Vasile, membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic „Henri Coandă”;Facultatea de Horticultură a Universității din Craiova,prin participarea doamnelorAna Maria Stoenescu, asist. univ.dr. – Departamentul de Biologie și Ingineria Mediului, și Andreea Melinescu, inginer peisagist; ISJ Dolj, prin participarea  doamnei inspector Adriana Stănoi.

Un proiect mixed-use de succes

Pentru LTHC, așa cum ne-a declarat doamna director, prof. Mihaela Brumar, „spațiile verzi reprezintă o componentă esențială, fără de care am considerat că nu putem avea un proiect mixed-use de succes. Ne-am dorit ca prima pădure urbană din incinta școlilor municipiului Craiova să le ofere elevilor o oază de liniște și relaxare, de învățare într-un mediu outdoor protejat. Astfel, conceptul peisagistic a fost organizat pe principii de sustenabilitate, rezultând un proiect de landscape unic, ușor de întreținut și cu costuri de mentenanță reduse”.

Prin implicarea activă în activități de mediu, ne aliniem la contextul european (European Green Deal), la Strategia Europeană pentru Biodiversitate și Strategia Forestieră Europeană în vederea atingerii noilor ținte climatice.