Presa britanică aduce omagiu „neînfricatului” prinţ Phillip

0
830

Presa britanică şi-a regăsit unitatea sa, moment rar, în omagiul adus prinţului Phillip, decedat vineri, după mai mult de 70 de ani petrecuţi alături de soţia sa, Regina Elisabeta a II-a. „Times” şi „Guardian” vorbesc de susţinerea neclintită a Reginei, iar în Scoţia „The Press and Journal” salută pe cel care a fost duce de Edinbourgh, ilustrând textul cu o fotografie a cuplului şi copii Charles, Anne, Andrew şi Edward. Nota discordantă o face „Morning Star”, cotidian de stânga, care a publicat un editorial intitulat „Philip a personificat vanitatea absurdă a unui erzaţ de patriotism”. Phillip Mountbatten s-a retras în august 2017 din toate activităţile publice, după ce a participat la 22.000 de evenimente oficiale, după urcarea pe tron în 1952 a soţiei sale. Născut la Corfu, la 10 iunie 1921, cu titlu de prinţ de Grecia şi Danemarca, Phillip a părăsit ţara după războiul greco-turc la bordul unei nave a armatei britanice. Şi-a continuat şcolarizarea la un auster-pension. Începând din 1939 a făcut parte din armata britanică Royal Naval College din Dartmouth, sudul Angliei. Căsătoria cu prinţesa Elisabeta a vut loc la 20 noiembrie 1947 la Westminster. Funeraliile prinţului Phillip vor avea loc sâmbătă 17 aprilie la capela St. George a castelului Windsor şi vor fi transmise în direct la televiziuni. Doliul naţional va lua sfârşit la 17 aprilie, iar familia regală va păstra două săptămâni de doliu regal.