Pedepse majorate la apel pentru Poşulescu şi Capotescu

0
387

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au dat câştig de cauză procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova cărora le-au admis apelul, mărind pedepsele aplicate craiovenilor Poşulescu, Capotescu şi Poenaru. Cei trei, împreună cu Decebal Simion Gănescu, din Zimnicea, au, astfel, de executat câte 3 ani de închisoare pentru infracţiunile informatice reţinute în sarcina lor. Decizia pronunţată luni de Curtea de Apel Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis, luni, 9 aprilie a.c., apelul declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi au desfiinţat sentinţa Tribunalului Dolj. Judecătorii instanţei de apel au considerat că Adrian Poşulescu, Gheorghe Laurenţiu Capotescu, Decebal Simion Gănescu şi Covaci Junior Poenaru au fost în mod greşit achitaţi “pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003”, mai exact “iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi (n.r. – Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate), un grup infracţional organizat. Astfel, Curtea de Apel i-a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii Poşulescu, Capotescu, Gănescu şi Poenaru la pedeapsa principală de câte 3 ani închisoare. Faţă de Poenaru s-a menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind mărit la 5 ani, întrucât în primă instanţă primise o pedeapsă de un an, iar faţă de Poşulescu şi Gănescu s-a menţinut arestarea preventivă, Laurenţiu Capotescu fiind eliberat în ianuarie a.c.

Reamintim că Adrian Poşulescu, Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis “Pătatu” şi Decebal Simion Gănescu, din Zimnicea, au fost reţinuţi pe 18 mai a.c., seara, după ce poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni îi supravegheaseră mai multe luni şi stabiliseră că se ocupă cu fabricarea şi vânzarea aparaturii de skimming. Gănescu venise la Craiova cu o gură de bancomat pe care o cumpărase anterior de la Poşulescu şi, cum a terminat întâlnirea, poliţiştii de crimă organizată care îl “filau” au intervenit şi l-au imobilizat. Percheziţiile efectuate ulterior au ajutat la completarea probatoriului existent deja în cauză, astfel că cei trei au fost arestaţi şi trimişi ulterior în judecată în stare de arest preventiv, în timp ce Covaci Junior Poenaru a fost trimis în judecată în libertate. Procurorii au reţinut în sarcina lor infracţiunile de constituirea şi sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat, deţinerea de echipamente software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, complicitate la deţinerea de echipamente şi accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate.

În noiembrie 2011, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi, Adrian Poşulescu fiind condamnat la 2 ani de închisoare, Gheorghe Capotescu tot la 2 ani, iar Gănescu la 3 ani de închisoare, în timp ce Covaci Junior Poenaru a primit un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind atacată atât de inculpaţi, cât şi de procurori.