Bogdan Dane, craioveanul de 34 de ani, arestat în ianuarie pentru cinci infracţiuni de conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, toate comise în perioada termenului de încercare, mai stă o lună după gratii. Judecătoria Craiova i-a respins cererile de revocare şi înlocuire a arestării preventive, hotărârea rămânând definitivă miercuri, 9 martie a.c., la Tribunalul Dolj.
Judecătorii Tribunalului Dolj au respins, miercuri, ca nefondată, contestaţia formulată de craioveanul Bogdan Dane împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova prin care i s-au respins cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, fiind menţinut în arest preventiv: „Respinge contestaţia formulată de inculpatul Dane Bogdan împotriva încheierii din data de 01.03.2016 a Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 09.03.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.
Reamintim că, potrivit IPJ Dolj, pe 9 ianuarie 2016, o echipă de poliţişti ai Secţiei 2 Craiova l-a depistat în trafic, pe bulevardul „1 Mai”, pe Bogdan Dane, de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Citroen, deşi are dreptul de a conduce suspendat din data de 15 martie 2015. De asemenea, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi, întrucât a refuzat testarea cu etilotestul, a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate probe biologice. Pe 13 ianuarie a.c. oamenii legii au primit rezultatele de la Institutul de Medicina Legală Craiova conform cărora bărbatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,90 g/l.
Prin extinderea investigaţiilor, poliţiştii craioveni au mai stabilit că Bogdan Dane, care este în perioada termenului de încercare după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc, în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, a mai fost depistat de patru ori conducându-şi autoturismul pe drumurile publice deşi are permisul suspendat. Cele cinci dosare penale au fost reunite şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de craiovean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat (5 infracţiuni) şi sub influenţa băuturilor alcoolice, pe 13 ianuarie a.c. fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, măsură care a fost prelungită ulterior.