Apele se retrag, oamenii rămân cu pagubele

0
365

De sâmbătă, apele Tesluiului au început să se retragă lăsând foarte multe pagube în gospodăriile localnicilor din Drăgotești și Robănești. Fântâni a căror apă nu mai poate fi consumată, pereți șubreziți, curți acoperite cu nămol, câmpuri pe care mai băltește și acum apa, toate acestea puteau fi văzute, ieri, în comunele prin care a trecut viitura. Autoritățile inventariază toate stricăciunile pe care le-au provocat inundațiile, dar spun că, din păcate, nu au cum să îi ajute pe localnicii necăjiți. Cea mai mare spaimă rămâne, în continuare, digul de protecție care a fost spart de apele umflate ale Tesluiului și care nici acum nu a fost remediat.

Pe acolo pe unde a trecut viitura, în urmă cu patru zile, a lăsat multe pagube în gospodăriile sătenilor. La Drăgotești, cele mai afectate au fost satele Popânzălești și Viișoara, care au fost la un pas de dezastru. Primarul Dumitru Dincă spunea ieri, meditând la ceea ce au trăit cu toți în noaptea de joi spre vineri, că în localitatea lor se putea întâmpla o catastrofă de proporții dacă nu ar fi fost digul care să mai țină piept apelor înfuriate ale Tesluiului. „Oamenii spun că, dacă nu ar fi fost îndiguirile, probabil că o bună parte din satul Viișoara ar fi fost sub ape. Ar fi intrat apa pe strada Libertății și ar fi venit valuri înalte de doi metri, atât cât a fost valul Tesluiului netrecut peste ruptura de dig. A fost cea mai mare viitură pe care au trăit-o cei din Drăgotești și asa o spun oamenii care au 80-90 de ani. Acum apa a început să scadă, pârâul este în albia lui”, a declarat primarul comunei.

Fântânile vor fi dezinfectate

Ieri, la primărie, medicul din comună solicitase informații legate de fântânile afectate de inundații pentru a le transmite, mai departe, Direcției de Sănătate Publică Dolj. Patru fântâni care se află în gospodăriile din Popânzălești nu pot fi utilizate în această perioadă. O mașină de pompieri s-a deplasat, ieri după-amiază, în localitate pentru a scoate apa murdară care s-a infiltrat în aceste izvoare, urmând ca, apoi, să fie dezinfectate. ”În Viișoara avem o cișmea cu apă foarte bună, de la care se alimentează majoritatea oamenilor din sat. Din fericire, această fântână nu a fost afectată și oamenii pot în continuare să o folosească fără probleme. Celorlalți patru proprietari din Popânzălești le-am recomandat să nu bea apă de acolo până nu le dezinfectăm”, a mai spus primarul Dumitru Dincă. Mai greu este cu adăpatul animalelor, sătenii fiind forțați de împrejurări să care apa pentru acestea de la distanțe mai mari.

Animalele au rămas fără fânețe

Dacă animalele mari au fost salvate, fiind mutate la timp în alte părți, nu același lucru s-a întâmplat cu păsările pe care oamenii le aveau în curte. La Popânzălești s-au înregistrat cele mai mari pagube din acest punct de vedere. Primarul spune că și animalele care au supraviețuit ar avea de suferit după ce mai multe gospodării și-au pierdut nutrețul pe care l-au adunat în vară. „Până la pășunat oamenii vor trebui să se mai împrumute la rude, la prieteni ca să treacă peste acest necaz. Noi nu avem cu ce să îi ajutăm, din păcate”, a menționat primarul Dumitru Dincă. Fiind adunate în curți, fânețele uscate pentru vite au fost luate ușor de ape. Cele care au rămas pe loc sunt acum pline de apă și nu mai pot fi consumate de către animale. În această situație se află mai mulți gospodari din Popânzălești și din Viișoara, care, după ce au trecut peste spaima inundațiilor, trebuie să gestioneze cum pot mai bine și această problemă.

200 de hectare sunt inundate și compromise

Pe măsură ce apele se retrag, se observă mai bine cum au fost afectate îndeosebi casele sătenilor. La Viișoara, în zona Văleni, a pătruns apa în nouă locuințe, iar la Popânzălești în șapte case. „S-au șubrezit pereții multor case. Tot ce au avut oamenii mai valoros în ele, cum ar fi mobila și covoarele, au scăpat intacte pentru că ei s-au mobolizat la timp și le-au ridicat de acolo. Dar în rest, beciurile și grajdurile vitelor au stat mult timp în apă. Noi am încercat sâmbătă să tragem apa din șase beciuri dar nu s-a putut peste tot. Pânza freatică era la suprafață și apa pe care o trăgeam ieșea din nou la suprafață”, a menționat primarul Dumitru Dincă. Într-o casă din Popânzălești, apa a rămas acolo timp de câteva zile. La fel de gravă este și situația în afara comunei. Peste 200 de hectare care au fost cultivate în toamnă cu grâu și orz au fost inundate, autoritățile gândindu-se să obțină măcar pentru acestea despăgubiri de la bugetul de stat.

Breșele din dig nu au fost încă reparate

Chiar dacă ploaia s-a oprit încă de sâmbătă, oamenii trăiesc tot cu teama că inundațiile s-ar putea întoarce. Asta mai ales că breșele care s-au format în dig, în urmă cu câteva zile, nu au fost încă acoperite. „Tesluiul s-a retras în albia sa și se poate vedea acum pe unde a rupt digul. Teama noastră este să nu vină alte ploi pentru că spărturile nu au fost acoperite și apa ar putea să țâșnească pe acolo fără nici o problemă, venind de această dată direct către sat”. Primarul a declarat, ieri, că nu știe de ce reprezentanții ABA Jiu nu s-au preocupat în mod special de acest aspect, cu atât mai mult cu cât digul este singura speranță în caz de ploaie îndelungată. Digul a fost construit în 2011, iar reprezentanții Primăriei Drăgotești spun că lucrarea este încă în garanție, executanții fiind obligați, prin contract, să remedieze și aceste breșe. Autoritățile din comun ridică și problema îmbunătățirii acestui dig pentru ca el să nu mai fie rupt cu atâta ușurință de apele Tesluiului.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU