Verdict final ICCJ: Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

1
473

Dan Voiculescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, ieri, recursul formulat de preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, şi a menţinut verdictul de colaborare cu fosta Securitate dat de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia ÎCCJ este definitivă. Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 5 februarie 2010, acţiunea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a dat verdict de colaborare cu fosta Securitate. La 20 iunie 2006, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu decizia conform căreia liderul conservatorilor ar fi făcut poliţie politică. În iulie 2006, liderul PC a prezentat opiniei publice, prin intermediul avocatului său, deputatul Sergiu Andon, dosarul de urmărire informativă din perioada 1971-1980. Sergiu Andon a susţinut atunci că Dan Voiculescu a fost „turnat” de 17 colaboratori şi urmărit de aproape 30 de ofiţeri de securitate.
Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu ar fi fost recrutat ca informator de Securitate comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ „Mircea” şi ar fi „relatat verbal despre contactele şi schimburile de pachete între sportivi români şi cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută” şi apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoţit ca translator echipele româneşti de hochei pe gheaţă.

1 COMENTARIU

  1. „Ajutați-mă să trăiesc!” Acestea ar fi probabil primele cuvinte pe care micuțul Dragoș Bistriceanu le-ar rosti, dacă ar putea să vorbească…
    Din nefericire 4 diagnostice necruțătoare l-au țintuit pe copilaș la pat. Micuțul suferă de epilepsie focală simptomatică, hemipareză spastică, microcefalie și astm bronșic.
    Problemele au început încă de la naștere…

    Copilașul nu poate să spună mami sau tati, dar simte că aceștia se luptă din răsputeri pentru ca el să facă bine.

    Pentru Viorel Bistriceanu, bucuria paternă de a avea un băiat s-a transformat într-un coșmar.

    Când ai un copil bolnav, durerea se impune în fața rațiunii. Astfel, părinții micuțului au fost la un pas de a-și vinde casa în încerarea de a strânge bani pentru operație. Riscau astfel să rămână pe drumuri…

    Boala frățiorului ei a afectat-o enorm și pe Alexandra, celălalt copil al familiei. Astfel, deși are doar 4 ani, ea a gustat din plin din cupa cu tristeți a vieții.

    Drumurile agonizante prin spitale i-au adus pe părinți la capătul puterilor. Totuși, speranța, oricât de mică, îi îndeamnă la luptă.

    În casa familia Bistriceanu domnește tristețea… Dragoș este prea bolnav ca să se poată da în leagăn sau să se joace cu cei doi cățeluși zglobii ai săi… Nici chiar jucăriile nu par să-i tulbure lumea cufundată în durere și plâns.

    Nu știm cine poate fi socotit vinovat în astfel de cazuri: medicii sau divinitatea. Cert este că acum depinde doar de dumneavoastră, cei cu suflet mare, pentru a salva acest suflet nevinovat. Astfel, orice sumă, cât de mică, reprezintă o șansă în plus ca micuțul să se facă bine.
    Părinții au contactat deja clinica Bambino Gesu (ge-su) din Italia pentru operație și recuperare. Costurile sunt însă exorbitante: aproximativ 60 de mii de euro. Așadar, să ajutăm acest îngeraș să capete O NOUĂ VIAȚĂ….

    Cod IBAN EUR: RO40INGB0000999902229930

    Cod IBAN RON: RO46INGB0000999902229919

    Nr de contact 0763168011 – Viorel Bistriceanu

    Ajutați-l pe Dragoș să strângă bani pentru tratament și operație, sunând acum la numerele cu tarif special :

    0900900020 — 2 EURO

    0900900022 — 5 EURO

    0900900024 — 10 EURO

    * Apelurile pot fi efectuate doar din rețeaua Romtelecom

Comments are closed.