“Cacealmaua de pe centură” poate deveni “Careul de aşi” al CJ Dolj

1
1051

Ion Prioteasa

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa a anunţat marţi, 8 martie a.c., că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va aloca fonduri guvernamentale pentru reabilitarea şi modernizarea unor tronsoane de drumuri judeţene. „Avem un semnal sigur de la Ministerul Dezvoltării. Printre lucrările selecţionate, pe primul loc este centura ocolitoarea de la Băileşti, care are 4,5 – 5 milioane de euro. Şi pentru băileşteni este foarte bine să creăm centura “, a spus Ion Prioteasa. Într-un articol apărut în cotidianul Gazeta de Sud cu titlul „Cacealmau de pe centură”, Consiliul Judeţean Dolj este acuzat că prin proiectul trimis ministerului de resort, „a umflat preţurile” pe kilometru de drum la un milion de euro, „pe când standardul de cost aprobat de guvern, în vara anului trecut, pentru această categorie de drum este de doar 273.000 de euro”. În realitate lucrurile stau cu totul altfel.

În luna februarie a.c., Consiliul Judeţean Dolj a trimis, în urma unei solicitări din partea MDRT, 130 de proiectele legate de infrastructura de transport, dintre care 24 pentru drumuri judeţene, valoarea totală a acestora ridicându-se la 255,7 milioane de euro. De asemenea, a colaborat cu autorităţile locale din toate comunele doljene pentru a le ajuta să transmită documentaţia la Bucureşti (43 de proiecte pentru drumuri comunale – valoarea 88,8 milioane de euro, 13 proiecte pentru alimentare cu apă – valoarea 9,2 milioane de euro, 21 de proiecte pentru canalizare – valoarea 43,4 milioane de euro şi 29 de proiecte pe măsura 3.2.2. – Valoarea 64,70 milioane de euro).

“Nu am făcut eu calculele ca să mi se spună că am «umflat» costurile”

Cele 24 de proiecte de dezvoltare a infrastructurii judeţene au fost transmise către MDRT înainte ca Guvernul Boc să dea Hotărârea prin care stabilea standardele de cost pentru drumurile finanţate, ele fiind elaborate pentru accesarea de fonduri europene incluzând, pe lângă lucrările la carosabil, o serie de investiţii adiacente. „Aşa cum ne aşteptam în cadrul acestui program gestionat de Ministerul Dezvoltării, desfăşurat, de altfel, pe teritoriul întregii ţări, din multitudinea de proiecte trimise de CJ Dolj la Bucureşti au fost selecţionate patru pentru reabilitarea şi modernizarea unor tronsoane de drumuri judeţene. Noi am elaborat aceste proiecte înainte să fie dată această Hotărâre de Guvern care stabileşte ce înseamnă investiţie, reabilitare şi modernizare de drum şi care sunt costurile pe care acestea le implică. Am avut în vedere faptul că accesăm fonduri europene şi, aşa cum gândim noi, gospodăreşte, când pornim în construirea unui drum, am pornit de la fapte – reabilitarea eficientă a unui drum implică şi construirea unei reţele de alimentare cu apă, canalizare pentru a nu se sparge apoi, are nevoie de trotuare, şanţuri pereate, iluminat public, semnalizare. Am avut, deci, în vedere aceste aspecte, şi aşa se explică suma mare de bani prevăzută pentru construcţie. Nu am făcut eu calculele ca să mi se spună că am «umflat» costurile. Vorbim de un proiectant care cunoaşte toate detaliile tehnice. Aceasta este explicaţia pentru faptul că proiectele noastre aveau un standard de cost diferit de cel al MDRT”, a declarat preşedintele CJ Dolj Ion Prioteasa. După noile prevederi, proiectele trebuie adaptate pentru a deveni eligibile, fiind necesară renunţarea la unele lucrări adiacente cum ar fi sistemul de canalizare, reţeaua de apă, iluminatul public şi semnalizarea.

“Standardele de cost se referă efectiv la cheltuielile de bază”

Programul de dezvoltare a infrastructurii la nivel naţional (PNDI) vine cu o noutate faţă de modul în care s-au făcut investiţii în acest domeniu până în prezent. Aceasta constă în faptul că proprietarul unui drum judeţean, în speţă Consiliul Judeţean Dolj, îl va da spre administrare Ministerului de Dezvoltare Regională pe perioada derulării investiţiilor. Aceştia vor organiza licitaţia şi tot ei vor stabili firma constructoare, urmând ca după reabilitare el să se întoarcă la proprietar – autoritatea locală sau judeţeană. „Pe 7 martie, specialiştii din cadrul direcţiei tehnice au participat la o şedinţă, în care Comisia Tehnică formată la nivelul MDRT a analizat o parte din proiectele depuse şi selecţionate. Nu ştim după ce criterii au ales cele patru tronsoane de drumuri judeţene, important este că, în judeţul Dolj, există premisele modernizării şi reabilitării acestor drumuri. În cadrul şedinţei de luni, ni s-a transmis că s-au fixat nişte standarde de cost prin Hotărârea de Guvern 363/2010 pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor. Există posibilitatea ca aceşti bani să nu fie suficienţi pentru lucrările adiacente pe care le-am prevăzut în proiectul iniţial. Noi am elaborat un proiect care să respecte normele europene în domeniu, adică am prevăzut şi alte lucrări, pe lângă calea de rulare, şi mă refer aici la marcaje, panouri de semnalizare, podeţe, parapeţi, şanţuri pereate. Standardele de cost ale MDRT se referă efectiv la cheltuielile pentru investiţia de bază, adică acostamente, şanţuri şi partea carosabilă. Celelalte lucrări vor fi prevăzute separat în devizul general al proiectului”, a spus vicepreşedintele CJ Dolj pe probleme tehnice Cristinel Iovan.

Vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan: „Suntem în stadiul de calcule, de colectare a informaţiilor de ordin tehnic de la proiectanţi pentru a ne încadra în costurile standard. Deocamdată nu ştim dacă se vor da bani pentru lucrările evidenţiate în mod separat sau nu. Încă lucrăm şi lucrăm în ritm alert, uşor derutant pentru că datele se schimbă de la o zi la alta. Ne sunt comunicate prin telefon şi nu prin informări oficiale cea ce ne îngreunează munca”.

Acuzaţii nefondate la adresa CJ Dolj

Afirmaţia celor de la Gazeta de Sud: „Văzând diferenţa uriaşă de bani, comisia ministerială de avizare i-a trimis pe reprezentanţii CJ Dolj la plimbare şi le-a sugerat să taie serios din costuri, cum or şti şi de unde or şti. Deci, nici vorbă de aprobare”, este una gratuită, fără o documentare riguroasă şi, de ce nu, maliţioasă. Pentru că până în acest moment nu a fost aprobat nici un proiect şi nu a fost nimeni trimis la plimbare. Au fost selecţionate patru proiecte care privesc tronsoane de drumuri judeţene. Pentru a primi avizul MDRT e nevoie de modificarea structurii devizului general în conformitate cu standardele impuse. Cei de la MDRT nu au ţinut cont atunci când au elaborat criteriile de eligibilitate că preţul unui kilometru de drum diferă în funcţie de amplasamentul acestuia în intravilan sau extravilan şi că reabilitarea presupune şi alte lucrări în afară de asfaltare, o chestiune discutabilă de altfel. Pentru că nu poţi face recepţia unui drum în orice condiţii. Iar dacă cei de la MDRT nu vor aproba şi devizul cu lucrările adiancente, Consiliul Judeţean Dolj va fi nevoit să aloce bani pentru acestea atunci când îşi vor prelua drumurile. Dincolo de aceste probleme rămâne totuşi întrebarea: odată cu trecerea infrastructurii la Ministerului Dezvoltări Regionale şi Turismului au fost preluaţi şi profesioniştii de la Ministerul Transporturilor care ar fi trebuit în mod normal să implementeze astfel de proiecte? Şi dacă nu, de ce îşi mai încasează aceştia salariile lunare? Pentru că Elena Udrea i-a lăsat fără obiectul muncii!

LAVINIA ILINA şi MARIN TURCITU

 

1 COMENTARIU

  1. Cu drumurile comunale pietruite si clasate din Dolj cum ramane, au primit fonduri pt asfaltare? As dori si un articol in acest sens.

Comments are closed.