Urmărit internațional pentru trafic de droguri, încarcerat la Craiova

0
47
Ieri, 10 februarie, în jurul orei 13:10, patrula formată dintr-un  polițist din cadrul Poliţiei orașului Segarcea și un  jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Dolj, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza orașului Segarcea, a procedat la legitimarea unei persoane. În urma verificărilor efectuate, s-a dovedit că aceasta era urmărită internațional, pentru trafic de droguri.
Persoana în cauză a furnizat alte date de identitate, având totodată un comportament suspect, motiv pentru care a fost condusă la sediul poliției. “Polițiștii au efectuat verificări, stabilindu-se identitatea acestuia, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Afumați, persoană urmărită la nivel international, faţă de care instanța de judecată a emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Craiova”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului  de Poliție Județean Dolj  .

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *