Sesko salvează un punct pentru Man United

0
59

Atacantul sloven Benjamin Sesko, adus în vara trecută cu 77 de milioane de euro, a intrat pe final, în locul brazilianului Cunha (care a costat şi el 75 de milioane), şi a marcat cu o execuţie de fineţe, în minutul 90+4, golul prin care Manchester United a egalat, scor 1-1, în deplasare cu West Ham, în etapa a 26-a din Premier League. “Ciocănarii” deschiseseră scorul prin cehul Soucek (50) şi au avut multe şanse de a închide meciul. Michael Carrick rămâne neînvins de la preluarea lui United, dar încheie seria victorioasă, care dura de 4 meciuri. Trupa de pe Old Trafford este pe locul 4, cu 45 d puncte, dar ratează şansa de a o egala pe Aston Villa, care joacă miercuri cu Brighton. Manchester City, locul 2, are miercuri acasă cu Fulham, iar liderul, Arsenal, joacă joi, la Brentford.

Tottenham, cu Radu Drăguşin integralist, a pierdut, pe teren propriu, cu 2-1, contra lui Newcastle, goluri: Thiaw (45+5) şi Ramsey (68), respectiv Gray (64).

Chelsea a remizat şi ea acasă cu Leeds, scor 2-2, goluri: Joao Pedro (24) şi Palmer (58-penalti), respectiv Nmecha (67 – penalti) şi Okafor (73).

Bournemouth s-a impus la Everton, scor 2-1, goluri: Rayan (61) şi Adli (64), respectiv Ndiaye (42 – penalti).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *