SUA afirmă că vor continua izolarea Coreei de Nord

0
455

Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat sâmbătă, 10 februarie a.c, că este necesară continuarea izolării Coreei de Nord „economic şi diplomatic”. Declaraţia a fost făcută în momentul unei reaproprieri spectaculoase care este în curs între cele două Corei. Oficialul american a  afirmat că ţara sa şi Coreea de Sud rămân unite în opoziţia la programul nuclear nord-coreean. În cursul întâlnirii lor, Mike Pence şi preşedintele sud-coreean Moon Jae In au discutat despre coordonarea eforturilor lor contra programului balistic şi nuclear al Coreei de Nord, până la abandonare acestuia. Washington-ul, a scris pe Twitter Mike Pence, va pune o presiune maximală pe regimul de la Phenian, ca precondiţie la orice dialog. Fiindcă neîntârziat, Coreea de Nord trebuie să pună denuclearizarea pe masă. Declaraţia intepestivă survine în cursul desfăşurării JO de la Pyeongchang, după o perioadă de tăcere prin participarea delegaţiei de sportivi ai Coreei de Nord la eveniment, ceea ce marchează o apropiere spectaculoasă între Seul şi Phenian. Nordul lasă impresia unei ofensive diplomatice menite să contribuie la detensionarea situaţiei din Peninsulă, trimiţând şi o delegaţie la un alt nivel. De altfel, preşedintele sud-coreean l-a primit la un dejun pe Kim Yong Nam , onorificul şef al statului nord-coreeam, cel mai înalt demnitar ajuns la Seul. Dar ştirea mult-aşteptată este următoarea. Numărul 1 nord coreean, Kim Jong Un, l-a invitat pe preşedintele Moon la Phenian, printr-un mesaj transmis prin Kim Yo Jong, sora liderului nord-corean prezentă la JO de iarnă, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albastre. Ceea ce constituie o premieră după zece ani. Preşedintele sud-coreean nu a reacţionat la această invitaţie, dar purtătorul său de cuvânt, Kim Eui Kyeon, a menţionat ca precondiţie crearea bunelor circumstanţe pentru o asemenea vizită, spectaculos survenită, în favoarea bunei desfăşurări a JO. Aceasta  urmează după doi ani de tensiuni extreme în Peninsulă. În această perioadă Nordul a efectuat trei încercări nucleare, din care ultima în luna sepetembrie 2017, şi a lansat mai multe reachete balistice capabile să transmită bombe nucleare pe teritoriul american. Premergător JO, preşedintele sud-coreean i-a mulţumit lui Donald Trump pentru amânarea exerciţiilor militare comune. În meciul feminin de hochei pe gheaţă echipa comună a celor două Corei a cedat (0-8) în faţa Elveţiei, pe patinoarul Gangneug, eveniment la care au asistat sora liderului nord-corean şi preşedintele Moon Jae In, încurajând echipa comună. Relaţia complexă dintre cele două ţări, greu  de prevăzut cum va evolua în viitor, cunoaşte un moment istoric de detensionare.