Tânărul Alin Manea a fost printre juniorii cei mai folosiţi de staff-ul Craiovei în turneul din Antalya, purtând pe spate numărul 10. El speră să debuteze şi într-un meci oficial pentru Craiova, după ce a luat contact cu Liga I când evolua la Corona Braşov. „Şi pentru mine a fost o surpriză să vin în cantonament cu echipa mare şi sper să rămân pe viitor aici. A fost o bucurie că m-au chemat aici, în Antalya. Probabil că am jucat mai mult decât ceilalţi juniori şi datorită postului pe care-l ocup. M-am pregătit bine şi sper să joc în continuare. Calităţile mele principale sunt tehnica şi viteza. În primul meci am avut emoţii, dar după am căpătat încredere, şi cu ajutorul antrenorilor, şi cu ajutorul colegilor. Toţi colegii mi-au arătat încrederea necesară şi am reuşit să mă integrez foarte uşor. Eu consider că sunt pregătit să joc şi în campionat, dar aici cea mai importantă este părerea antrenorilor. Nu eu mi-am ales numărul, dar mă bucur că am reuşit să joc cu 10. Mai întâi mă gândesc să prind lotul, apoi mă interesează numărul cu care o să joc. La Corona Braşov am debutat în Liga I, dar am prins un singur meci în care am evoluat 6 minute, sper să joc mai mult la Universitatea. Mă simt cu sânge alb-albastru, m-am simţit oltean. Toată lumea s-a purtat frumos cu mine şi mi-a dat încredere”.
Cât despre returul care se apropie, jucătorul de 18 ani a spus: ”Toată echipa s-a pregătit bine şi sper din tot sufletul să meargă la fel de bine ca în tur. Noi vrem să luăm lucrurile pas cu pas, să tratăm meciurile cu seriozitate şi dacă vom face acest lucru avem şanse să jucăm şi în Europa League. Acum ne interesează meciul cu Pandurii. Ştim că suntem mai buni şi-i vom bate. Ne gândim numai la victorie. Bineînţeles că pe termen lung aş vrea un titlu cu Universitatea, orice jucător şi-ar dori acest lucru cu echipa”.
(De la trimisul nostru în Antalya – Turcia)