Doi bărbaţi, unul din Craiova şi celălalt din comuna Urzicuţa, ambii daţi în urmărire internaţională de autorităţile judiciare italiene, au fost prinşi de poliţişti şi introduşi în arestul IPJ Dolj. În cursul zilei de sâmbătă, cei doi au fost prezentaţi Curţii de Apel Craiova, care a dispus arestarea lor pe o perioadă de 5 zile, timp în care trebuie traduse şi prezentate instanţei mandatele europene de arestare traduse în limba română.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, în cursul zilei de vineri, au fost puse în executare două mandate europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia. Astfel, în urma unei acţiuni efectuate împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, oamenii legii au reuşit să-l prindă pe Cătălin Marius Duculescu, de 28 de ani, din Craiova, urmărit la nivel naţional şi internaţional, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său de autorităţile judiciare italiene, pentru comiterea unor infracţiuni de clonare de carduri, fapte comise pe teritoriul Italiei în anul 2009.
Tot vineri, poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj l-au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, pe Iustinel Radu, de 40 de ani, din comuna Urzicuţa, dat în urmărire internaţională tot de autorităţile italiene, pentru comiterea unor furturi pe teritoriul acestui stat, în anul 2010. “Cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde s-a dispus reţinerea pentru 24 ore, iar în cursul zilei de sâmbătă, magistraţii Curţii de Apel Craiova au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 5 zile pe numele celor doi, care au fost introduşi în arestul Inspectoratului”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.