După 25 de ani de negocieri dificile s-a ajuns în sfârşit la un rezultat şi o majoritate calificată a statelor europene a aprobat vineri acordul de liber-schimb cu Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay) în ciuda furiei fermierilor şi a opoziţiei Franţei. Ursula von der Leyen ar putea călători în Paraguay, chiar de mâine pentru a semna acest acord comercial cu America Latină. Tratatul îşi propune crearea unei zone de liber schimb care să cuprindă 700 de milioane de consumatori fără taxe vamale. Opoziţia fermierilor din Franţa a fost urmată de opoziţia sectorului agricol din Austria, Ungaria, Polonia, Irlanda. Sprijinul Italiei a fost însă decisiv în asigurarea majorităţii calificate necesare. Voturile celor 21 de ţări în favoarea semnării acordului reprezintă 68,72%, puţin peste pragul de 65% necesar pentru adoptare. Berlinul, a susţinut acordul şi a avut şi motive. Dezbaterile sunt departe de a se fi încheiat, deoarece textul va fi supus ratificării de Parlamentul European, în următoarea perioadă. După săptămâni de ezitări Macron a anunţat însă joi 8 ianuarie că Franţa va vota împotriva acordului comercial dintre UE şi cele 4 ţări din Mercosur. Bizară este poziţia autorităţilor române: ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a spus sâmbătă seara la Antena 3 CNN că Brazilia şi celelalte 3 ţări sud-americane produc mari cantităţi de porumb care vor invada Uniunea Europeană. Acordul în discuţie prevede însă cote de import, relativ mici pentru producătorii agricoli, plus clauze de salvgaldare care fac practic imposibilă „inundarea” pomenită. Florin Barbu a mai spus că ministerul pe care îl conduce nu a semnat documentul privind aprobarea acordului UE-Mercosur şi l-a returnat ministerului Economiei şi ministerului de Externe.















