Cel mai cunoscut vlogger din România, Selly (Andrei Șelaru), a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a inaugura Școala Gimnazială Giubega, renovată și dotată de Asociația BookLand în județul Dolj. De origine din Craiova, vloggerul a vizitat școala pentru a face cunoștință cu cei peste 160 de elevi care urmează cursurile unității de învățământ și pentru a transmite un mesaj despre importanța educației, încurajându-i pe copii să învețe bine și să exceleze la materiile care îi pasionează.
Inaugurarea a avut loc după lucrări de renovare derulate timp de 10 luni de Asociația BookLand, cu sprijinul autorităților locale și partenerilor din mediul privat. Valoarea totală a investiției a fost de 400.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 330.000 EURO, iar contribuția Primăriei Giubega a fost de 70.000 EURO. Dacă, în urmă cu un an, elevii erau întâmpinați într-o clădire insalubră, cu pereți plini de igrasie, parchet și uși vechi, calorifere ruginite, mobilier uzat și grupuri sanitare degradate, astăzi școala lor este ca nouă, moderna și colorată, dar și dotată cu un teren de sport de 1000 mp.