Italianul David Sassoli a decedat în noaptea de luni spre marţi, la clinica din Aviano, unde era spitalizat, din cauza unei pneumonii, testele de Covid-19 fiind negative. Preşedinte al Parlamentului European din 2019 din partea grupului social-democrat (S&D), al doilea ca mărime, fost jurnalist, Sassoli a intrat în politică în 2009 şi se afla în ultima săptămână de mandat. Favorită la preşedenţia Parlamentului European este malteza Roberta Metsola. David Sassoli a fost un prieten al României şi un politician care a luptat pentru valorile şi principiile europene, stingerea sa prematură din viaţă fiind regretată de toţi cei care l-au cunoscut.
Acasă Actualitate Actualitate externă Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli (65 ani) a decedat