De la 1 decembrie 2018, cadrele didactice, care predau la catedră, beneficiază de un spor de 10%, pentru stres, din salariul brut. Numai că actul normativ a stârnit nemulţumirea sindicaliştilor.
„Aceşti bani îi primesc doar cei care predau la ore, nu şi personalul auxiliar, directorii sau inspectorii. Un profesor care are o vechime de 25 ani, are gradul I şi gradaţie de merit poate depăşi, la venituri, managerii de şcoli, ceea ce i-ar putea face pe unii să renunţe la funcţiile de conducere şi să se întoarcă la catedră”, a precizat preşedintele Filialei Dolj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Constantin Rada.
Acesta a mai menţionat că sindicaliştii vor face şi alte demersuri la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la Ministerul Finanţelor Publice: „Am solicitat MEN şi MFP să se acorde salariaţilor din învăţământul preuniversitar şi indemnizaţia de hrană, cf. Art. 18 din Legea nr. 153/2017, care prevede ca aceasta să fie plătită începând cu 1 decembrie 2018. Ea reprezintă a 12-a parte din salariile minime brute la nivel naţional”.