Nu puţine titluri din presa europeană, referindu-se la desemnarea lui Jared Kushner ca înalt consilier la Casa Albă, au sunat simplist, mecanic, glacial, chiar şi ostentativ: „Donald Trump îşi numeşte ginerele la Casa Albă”. Tânărul om de afaceri de 36 de ani, care nu avea nici o experienţă politică, înainte de a deveni mintea luminată a staff-ului de campanie a socrului său, a ajuns preferatul din lista de persoane numite de Donald Trump, spre a-l ajuta în a conduce SUA. El pune în umbră pe controversatul Steven Bannon, consilier pe chestiuni de strategie şi Reince Priebus, secretar general la Casa Albă. Avocaţii lui Jared Kushner estimează că legea federală antinepotism, care interzice şefilor de agenţii federale să-şi angajeze membrii familiilor lor, nu are valoare în acest caz, mai exact nu se aplică, pentru că, lucru bine ştiut, Casa Albă nu este o agenţie. S-a luat deja legătura, spune unul dintre avocaţi, Jamie Gorelick, cu Biroul Federal de etică guvernamentală. Înainte de a se căsători cu Ivanka, în 2009, cu care are trei copii, Jared Kushner, moştenea de la tatăl său un mini-imperiu imobiliar în New Jersey. Pe timpul campaniei electorale a probat, o fidelitate ireproşabilă, liniştind comunitatea evreiască că „Trump nu este antisemit şi nici rasist”. În egală măsură, a liniştit şi media, alertată de unele excese retorice, în campanie electorală, ale lui Donald Trump. Devenind oficial înalt consilier, una din personalităţile cele mai influente ale viitorului sistem Trump la Casa Albă, Jared Kushner este considerat versiunea lui Donald Trump când era mai tânăr. Nu vom mai reitera lucruri despre care s-a vorbit. Cum ar fi de pildă faptul că „New York Times” l-a comparat într-o împrejurare cu Edmond Dantes, personajul din romanul lui Alexandre Dumas, pentru felul în care s-a opus desemnării unui fost procuror care îl trimisese pe tatăl său la închisoare, cu ani în urmă. Interesant este că Ivanka Trump, soţia sa, s-a convertit la iudaism, iar familia lui Jared Kushner era apropiată de democraţi, Daniel Golden, jurnalist la „ProPublica”, dezvăluind într-o anchetă că tatăl lui Jared a donat 2,5 milioane de dolari, în 1998, ceea ce a deschis porţile prestigioasei universităţi din New York, unde fiul său a obţinut master în Drept. Întreţinând bune relaţii cu liderii politic israelieni, dar şi cu AIPAC, Jared Kushner poate juca un rol în eventualele discuţii de pace din Orientul Apropiat, prevăzută fiind o întâlnire cu premierul israelian, Benyamin Netanyahu. Cu o avere de peste 200 milioane de dolari, Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, a anunţat că refuză să primească orice salariu.