Patronul de la deja renumitul Restaurant RSR din Podari, a declarat, ieri, că nu va contesta decizia luată de Garda Financiară de a-i închide localul şi că în următoarele zile o să-şi cumpere şi o casă de marcat, acesta fiind motivul pentru care s-a dispus închiderea temporară a restaurantului. El a precizat însă că toţi clienţii au primit facturi fiscale şi chitanţe pentru sumele achitate în vederea participării la evenimentele organizate la local. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că aşteaptă raportul final al comisarilor Gărzii Financiare Dolj pentru a se stabili dacă este vorba de fapte de natură penală în ceea ce priveşte activitatea de contabilitate.
Reamintim că scandalul izbucnit în noaptea de Revelion la restaurantul RSR din Podari, unde clienţii s-au revoltat susţinând că au fost serviţi cu produse stricate s-a soldat, miercuri, cu închiderea temporară a localului, pe motiv că unitatea nu are casă de marcat, patronul fiind şi amendat pentru acest lucru. Tot miercuri, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj i-au aplicat lui Constantin Gheorghe, administratorul unităţii, o amendă de 2.000 de lei, pentru că nu existau grafice de temperatură în spaţiile de depozitare a alimentelor. Potrivit directorului DSVSA Dolj, Andrei Butaru, unitatea era obligată să aibă graficele de temperatură din spaţiile de depozitare a alimentelor şi materiilor prime care se folosesc la prepararea mâncărurilor, pentru a stabili cu exactitate la ce temperatură a fost păstrat peştele. În aceste condiţii, chiar dacă facturile arătau că peştele era în termenul de valabilitate, exista posibilitatea să nu fi fost păstrat în condiţii corespunzătoare..
Constantin Gheorghe, patronul Restaurantului RSR din Podari ne-a explicat, ieri, că îşi va plăti amenzile şi va achiziţiona şi o casă de marcat, deşi aceasta nu este obligatorie pentru o unitate care desfăşoară activitate ocazională, în condiţiile în care se eliberează clienţilor facturi fiscale şi chitanţe pentru sumele achitate la evenimente. „Eu desfăşor activitate ocazională în acest restaurant, nu una cu caracter permanent. Nu este obligatoriu să am casă de marcat pentru că organizez evenimente de grup şi ar lua foarte mult timp să eliberăm bon fiscal pentru fiecare persoană. Lucrăm cu factură fiscală şi chitanţă. Este adevărat că legea cere să fie case de marcat în toate unităţile, aşa că în zilele următoare o să-mi cumpăr una. Deocamdată nu mă grăbesc pentru că nu avem nici un eveniment programat”, ne-a declarat Constantin Gheorghe. În plus, bărbatul a mai spus că a depus şi plângere la Parchet, cu privire la vandalism şi furt, că nu poate spune cu cât a fost prejudiciat, însă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova nu a fost înregistrată, ieri, nici o astfel de plângere, după cum au precizat reprezentanţii instituţiei.
Reprezentanţii IPJ Dolj au declarat că deocamdată nu s-a înregistrat nici un dosar penal în cauză şi că se aşteaptă raportul comisarilor Gărzii Financiare Dolj pentru a vedea dacă există indicii că s-ar fi comis fapte de natură penală, în speţă evaziune fiscală.
Reamintim că petrecerea de Anul Nou s-a transformat într-un scandal la Palatul RSR de la Podari, după ce mai mulţi clienţi au reclamat că peştele pe care l-au primit era stricat şi alunele de pe masă aveau viermi. Administratorul şi ospătarii au dat bir cu fugiţii, astfel că o parte dintre clienţi au ajuns să-şi pregătească singuri mâncare în bucătăria localului. Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului l-au sancţionat pe patron cu 30.000 lei, pentru că nu a informat corect clienţii şi pentru prestarea de servicii necorespunzătoare.