„Mourinho” a început munca la Podari – Fane Stoica: „Vreau să ajut Podariul să promoveze”

1
178

Divizionara D FC Podari, ocupanta locului secund în clasament după disputarea a 21 de etape, şi-a reluat pregătirile o dată cu majoritatea echipelor din Liga I, luni după-amiază. În această iarnă podărenii au punctat serios la capitolul imagine, avându-l alături pe fostul tehnician al Ştiinţei, Ştefan Stoica. La primul antrenament, acesta i-a avut alături pe secunzii Adrian Coşman, Mihai Dinu şi Vali David, şi sub comandă 17 jucători. Noutăţile s-au numit Ştefan Florescu şi Alin Luţă, foşti jucători la desfiinţata Triumf Bîrca, dar şi Alexandru Stoica, nimeni altul decât fiul lui „Mourinho”. Achiziţiile vor continua în perioada următoare, urmând să se alăture lotului Filip Popescu, fost jucător la FC Vaslui, Jiul Petroşani şi Sheriff Tiraspol, Daniel Dumbra (Amaradia Melineşti) şi Cătălin Pârvan (Progresul Segarcea). „Vreau să ajut echipa FC Podari să îşi atingă obiectivul, de a promova în Liga a III-a. Sunt prieten bun cu primarul din Podari, care m-a rugat să dau o mână de ajutor echipei şi nu mă dau la o parte de la nicio provocare, chiar dacă este vorba de Liga a IV-a. Jucătorii pe care îi am la dispoziţie percep rapid cerinţele şi sper că prin muncă şi disciplină vom realiza lucruri frumoase”, a declarat Fane Stoica, care a mai antrenat pe Gloria Buzău, Internaţional Curtea de Argeş şi echipa moldoveană Milsami Orhei. FC Podari se va pregăti acasă până pe 25 ianuarie, va pleca în cantonament la Sinaia. Lotul prezent la reunire i-a cuprins pe: Al. Barbu, Mărăcine – portari, Bădoi, G.Popa, Popescu, Neacşu, Drăgan, G.Barbu, Florescu, D.Pîrvu, Al. Stoica, Crîngoiu, Bouleanu, Preda, Al. Luţă, Dascălu şi Bîrlea – jucători de câmp. Cu şapte etape înainte de finalul sezonului regulat în Liga a IV-a, FC Podari se află la două puncte distanţă de liderul CS Apă Craiova, lupta pentru promovare dintre cele două urmând să fie tranşată în play-off.

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.