Facultatea de Mecanică – Universitatea din Craiova celebrează 30 de ani de studii de licență – Autovehicule Rutiere, program universitar de referință, definitoriu pentru instituție și Regiunea Sud-Vest Oltenia.
Evenimentul se va derula pe 11 decembrie 2020, debutând cu inaugurarea spațiilor din cadrul pavilionului Autovehicule Rutiere și Transporturi (ART), urmată de o sesiune jubiliară desfășurată online alături dereprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Registrului Auto Român, conducerii Universității din Craiova și de personalități reprezentative din domeniul Ingineriei Autovehiculelor la nivel național și internațional. Invitat de onoare va fi distinsul profesor Cornel Stan de la West Saxon University of Zwickau, Germania, care va susține prelegerea Auto-Mobility for the Future – Functional and Technical Development.
În conformitate cu schimbarea continuă de paradigmă a învățământului superior, Universitatea din Craiova acordă o atenție deosebită acestei specializări pe care o consideră extrem de importantă și reprezentativă, iar cel mai concludent răspuns în acest sens îl reprezintă remarcabila investiție realizată în ultimul timp în cadrul pavilionului Autovehicule Rutiere și Transporturi (ART) din Calea București 107, prin care s-au modernizat și echipat spațiile de învățământ realizând: o linie ultramodernă dedicată Inspecțiilor Tehnice Periodice, un laborator de Sisteme Avansate în Ingineria Autovehiculelor, un laborator de Autovehicule hibride și electrice și o Sală de Studii ce pune la dispoziție două rețele de calculatoare cu softuri dedicate.
În esență, luând în considerare faptul că automobilul în sine reprezintă motorul dezvoltării economice, nu putem să nu evidențiem tendințele de care trebuie să ținem cont în cercetarea și formarea viitorilor specialiști de Autovehicule Rutiere ca fiind cele legate de digitalizare și trecerea la industria 4.0 și Big Data cu deziderate în tehnologiile specifice autovehiculelor hibride, electrice şi autonome, modele cibernetice dedicate, adoptarea tehnologiei cloud, conectare autonomă și siguranță cibernetică, integrarea și interconectarea autovehiculelor în sistemele ITS etc. Însuși conceptul de autovehicule rutiere, la nivel mondial, tinde să fie înlocuit cu mobilitate smart, respectiv mobilitate sustenabilă.
La ora actuală pregătirea inginerilor în specializarea de Autovehicule Rutiere, specializare care reprezintă în sine un adevărat univers tehnico-științific, implică un travaliu deosebit în contextul în care această profesie îngemănează domenii de bază ale ingineriei mecanice cu domenii conexe precum automatica, electronica și telecomunicațiile, mecatronica și știința calculatoarelor.