„Sărbători şi tradiţii de iarnă”, la Casa Băniei

0
364

La Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) are loc astăzi, cu începere de la ora 14.00, manifestarea „Sărbători şi tradiţii de iarnă”, ce face  parte din proiectul cultural „Patrimoniul cultural al popoarelor francofone”, derulat pe tot parcursul anului 2013. De această dată, participanţilor li se propune o discuție despre principalele obiceiuri tradiţionale de iarnă din Oltenia: Ajunul Crăciunului, Colindatul, Steaua, Plugul şi Pluguşorul, Păzitul fântânilor, Boboteaza, Vicleimul, Iordănitul etc. Vor contribui pentru aducere aminte şi exemplificare elevi şi cadre didactice din Craiova și Calafat, precum și Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului”, care va susține un recital de colinde și dramatizări. Dr. Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie, le va vorbi participanților despre „Tipologia colindelor”, iar prof. dr. Maria Tronea – despre „Jocurile cu măști: Capra și Irodul”. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Liceul Tehnologic Transporturi C.F. Craiova (coordonatori: prof. Anca Moldoveanu și prof. dr. Petruța Ungureanu), Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” Craiova (coordonator: prof. dr. Mirela Mitu), Primăria Calafat, Biblioteca „George Șt. Marincu” – Filiala Calafat, Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.